Drama dresoarei ucise de o orcă „psihotică”. I-a rupt coloana vertebrală și i-a smuls scalpul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu exact 14 ani, pe 24 februarie 2010, îndrăgita antrenoarea Dawn Brancheau de la la SeaWorld Orlando - Florida (SUA) a fost târâtă în apă și ucisă de Tilikum, un exemplar de orcă de 12.500 de kilograme, potrivit The Sun.

Tilikum ucisese deja alte două persoane în incidente separate înainte să o atace pe Dawn.

În ziua fatidică, 24 februarie 2010, balena ucigașă (cum sunt supranumite orcile -  cele mai mari membre din familia delfinilor) a apucat-o pe Dawn, în vârstă de 40 de ani, de coada în care își ținea prins părul și a târât-o în apă - iar ceea ce a urmat a fost un atac care a durat 45 de minute, lăsând-o pe dresoare cu măduva spinării secționată și scalpată.

Brațul i-a a fost smuls, maxilarul, rupt, coastele afectate, iar părul și scalpul au fost găsite pe fundul bazinului.

Medicii au stabilit că a murit înecată și în urma unui traumatism cu un obiect contondent.

Moartea lui Dawn a șocat întreaga lume

Dawn avea o legătură puternică cu Tilikum, lucrând împreună la nenumărate spectacole.

Exemplarul de orcă petrecuse mai mult de 30 de ani în captivitate și era unul dintre cele mai mari care trăiau la SeaWorld.

Niciun dresor de la SeaWorld - nici măcar Dawn - nu înotase însă vreodată în apă cu Tilikum dintr-un motiv întemeiat: orca ucisese de două ori înainte.

Tilikum mai omorâse doi dresori

Prima victimă a lui Tilikum a fost, în 1991, dresorul Keltie Byrne, care s-a înecat după ce a căzut în piscină cu Tilikum și alte două orci, la SeaLand of the Pacific din British Columbia, Canada.

SeaLand a fost închis, iar Tilikum a fost scos la vânzare la scurt timp după moartea ei.

A doua victimă a fost Daniel Dukes, găsit mort în piscina lui Tilikum din parcul din Orlando în 1999. Circumstanțele morții sale rămân neclare, dar se crede că a mers în parc după orele de program și a intrat în bazin.

Pe 24 februarie 2010, populara antrenoare Dawn Brancheau se afla cu Tilikum pe marginea piscinei, în timpul unui exercițiu.

Antrenoarea stătea cu fața pe margine, adresându-se orcii, care o tratase întotdeauna ca pe o prietenă de încredere.

Tilikum a prins-o de părul legat în coadă și tras-o apoi brusc în apă, în fața zecilor de spectatori.

„Era înfricoșător. Era foarte sălbatic, cu dresoarea încă în gura balenei (...). Ghidul turistic ne-a scos afară și a fost o alarmă totală. Apoi i-am văzut cum au aruncat o plasă în apă”, a spus un martor.

Dawn Brancheau și Tilikum. FOTO Captură videoYouTube Disaster Storie
Dawn Brancheau și Tilikum. FOTO Captură videoYouTube Disaster Storie

Dawn a lucrat la SeaWorld timp de 15 ani. Cu patru ani înainte de tragica sa moarte, ea a vorbit despre pericolele înotului cu orcile.

Cu privire la moartea sa, unii experți au speculat că animalul extrem de inteligent ar fi înnebunit în captivitate, iar tragedia a pus un nou accent pe bunăstarea animalelor în parc.

Alții au sugerat însă că orca a fost atrasă de părul în coadă al lui Dawn și că a fost doar „curioasă”.

Au fost și speculații potrivit cărora Tilikum ar fi devenit frustrat pentru că nu era recompensat pentru trucurile pe care le făcea corect.

După moartea lui Dawn, Tilikum și-a petrecut restul zilelor într-o piscină și rar a fost văzută de public până la moartea sa, în 2017, potrivit The Sun.  

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite