Doi morți, mai mulți răniți și mii de oameni fără electricitate și apă în urma cutremurului de marți din California

0
Publicat:

Seismul puternic, cu magnitudinea 6,4, produs marţi dimineaţa în largul coastelor nordice ale statului California, a avariat mai multe locuinţe şi drumuri şi a lăsat mii de locuitori fără apă şi electricitate, informează miercuri Reuters preluată de Agerpres.

Seismele sunt obişnuite în California, însă magnitudinea 6,4 este mai rară Foto Shutterstock
Seismele sunt obişnuite în California, însă magnitudinea 6,4 este mai rară Foto Shutterstock

Cel puţin 12 persoane au fost rănite, iar alte două au murit din cauza unor "urgenţe medicale" suferite în timpul sau imediat după cutremur, potrivit Biroului şerifului din comitatul Humboldt.

Seismul, care a avut loc la ora locală 02:34 (10:34 GMT), s-a produs la o adâncime de 10 kilometri şi la o distanţă de 12 kilometri sud-vest de Ferndale, un oraş din comitatul Humboldt, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Cutremurul de marţi a declanşat un incendiu într-o casă, după ruperea unei conducte de gaz. Flăcările au fost stinse rapid, iar echipajele de pompieri au salvat o persoană rămasă blocată în locuinţă. De asemenea, seismul a provocat prăbuşirea a cel puţin alte două clădiri, au indicat autorităţile.

Aproximativ 12 locuinţe au suferit avarii grave devenind nesigure pentru locuit, majoritatea în Rio Dell, un oraş de circa 3.400 de locuitori, cel mai afectat de acest seism.

Alimentarea cu apă în întreaga comunitate a fost întreruptă, iar managerul municipal, Kyle Knopp, a declarat că se aşteaptă ca aproximativ 100-150 de locuitori să fie strămutaţi după ce inspectorii vor evalua daunele la nivelul structurii caselor acestora.

Aproximativ 79.000 de locuinţe şi sedii comerciale din comitat au rămas fără energie electrică imediat după cutremur, conform site-ului de monitorizare a funcţionării reţelei electrice PowerOutage.us.

Pompierii au declarat că au primit aproximativ 70 de apeluri de urgenţă.

Cele două persoane decedate, de 72 de ani, respectiv 83 de ani, au suferit urgenţe medicale care au coincis cu seismul astfel încât echipele de intervenţie nu au reuşit să ajungă la timp, a indicat şeriful comitatului Humboldt, William Honsal.

Majoritatea celor 12 persoane care au necesitat îngrijiri medicale s-au prezentat personal la spitale cu răni relativ minore, suferite după căderea unor obiecte în timpul cutremurului. Două dintre cele mai grave cazuri au fost o rană la cap şi o fractură de şold, au precizat autorităţile.

Poliţia a restricţionat circulaţia pe un pod peste râul Eel pe care au fost observate fisuri, iar cel puţin patru drumuri din comitatul Humboldt au fost închise din cauza pagubelor provocate de seism.

Sistemul de avertizare timpurie pentru cutremur din California a trimis alerte către dispozitivele mobile a aproximativ 3 milioane de locuitori din nordul Californiei cu 10 secunde înainte ca prima undă seismică să fie resimţită, a declarat directorului departamentului pentru situaţii de urgenţă al statului, Mark Ghilarducci.

Seismele sunt obişnuite în California, însă magnitudinea 6,4 este mai puţin frecventă şi potenţial periculoasă.

Cutremurul de marţi s-a produs într-o zonă activă din punct de vedere seismic, în locul de convergenţă a mai multor plăci tectonice. În această regiune au avut loc aproximativ 40 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 6 şi 7 în ultimul secol, a declarat Cynthia Pridmore, geolog în cadrul Serviciului de prospectare geologică din California. "Nu este neobişnuit să existe cutremure de această dimensiune în această regiune", a precizat ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit USGS, seismul a fost resimţit inclusiv în Golful San Francisco, la circa 350 kilometri distanţă. Cea mai puternică replică înregistrată a avut magnitudinea 4,6.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite