Creşterea corupţiei strategice ca armă a influenţei globale: cum a manipulat Rusia afacerea Ucraina

Foto arhivă

Corupţia strategică a devenit în ultimii ani noua armă a influenţei la nivel global a ţărilor precum China şi Rusia: mita este folosită pentru a obţine pârghii de putere în mediile politicii occidentale, relatează Foreign Affairs. Acest lucru a fost demonstrat prin manipularea de către Rusia a afacerii Ucraina.

Corupţia de la nivelul unor sisteme politice naţionale a fost  tot mai mult extinsă la nivelul unei strategii naţionale de dobândire a influenţei pe scena globală: mita a ajuns o formă a războiului politic, unul favorizat de asimetria dintre ţările democratice şi cele nedemocratice. Breşele legislative ale democraţiilor favorizează acte de corupţie ale actorilor străini, care duc la eroziunea instituţiilor şi subminarea lor din interior .

Corupţia strategică este diferită de principalele forme domestice tradiţionale de corupţie, precum cea birocratică (a serviciilor publice) şi corupţia la nivel înalt (guvernamental) - acestea erodează statele slabe şi provoacă conflicte civile, cum se întâmplă acum în Algeria, Bolivia, Iran, Irak, Liban şi Venezuela.

Corupţia strategică nu are drept principal scop îmbogăţirea, ci urmărirea unor interese naţionale.  Aceasta poate presupune încălcarea legii sau acţiuni tehnic legale, dar nu mai puţin lipsite de integritate.

Primul mare efort de a combate corupţia strategică în SUA a fost prin legea The Foreign Agents Registration Act (FARA) (înregistrarea actorilor reprezentând interesele puterilor străine într-o „capacitate politică sau cvasi-politică”) din 1938 care a vizat propaganda nazistă şi comunistă. Amendamentele ulterioare au vizat sponsorizarea străină a campaniilor politice.

În anii 90, odată cu prăbuşirea comunismului, 20 de guverne au ajuns deodată pe piaţă, astfel că şi cumpărătorii de influenţă în Washington, capitala singurei supraputeri rămase în picioare, s-au înmulţit. Aceştia au găsit aici consultanţi şi avocaţi dispuşi să-şi ofere serviciile la preţuri piperate. Cum SUA şi alte ţări se bazau tot mai mult pe sancţiuni economice în politica lor externă, actorii străini aveau nevoie de ajutor în a naviga maşinăria normativă.

Dar până atunci, în anii 70 şi 80, liberalizarea sistemului financiar global a permis o circulaţie a investiţiilor, iar ţări deschise şi prospere precum Marea Britanie, Canada şI SUA au devenit depozite pentru miliarde de dolari spălaţi prin companii anonime şi alte scheme frauduloase. Acestea au devenit principalele instrumente de acoperire a tranzacţiilor ilegale din toată lumea. În lipsa unei legislaţii de transparenţă privind beneficiarul prim al unor corporaţii, SUA s-au transformat în paradis financiar pentru cleptocraţi, finanţatori ai terorismului şi traficanţi. 

Cazul Marii Britanii e şi mai grăitor: sistemul de înregistrare anonimizat al proprietăţii a permis oligarhilor ruşi să se instaleze în sectorul financiar londonez şi să spele bani. Apoi, ei pot profita de legislaţia în materie de defăimare foarte generoasă pentru a-şi continua schemele frauduloase.

Rezultatul cumulativ al acestor schimbări a fost o creştere exponenţială a nivelului tranzacţiilor comerciale implicând grupuri străine de interese. La ele iau parte consultanţi politici şi foşti oficiali americani care nu de puţine ori sunt puşi să facă alegeri care le testează integritatea şi angajarea faţă de propria ţară.

Aventura lui Rudy şi a lui Dmitri

Poate cel mai complex caz de corupţie strategică din ultimii ani este cel al afacerii Ucraina care a dus la deschiderea procedurii de impeachement a lui Trump. Acesta a condiţionat ajutorul financiar acordat Ucrainei de acuzaţii de corupţie asupra rivalului său politic Joe Biden şi a pus la îndoială dovezile procurorilor americani referitoare la condamnarea unuia din managerii săi de campanie, Paul Manafort.

Totuşi povestea a pornit mai demult, şi nu de la americani, ci de la ucraineni cu legături cu Rusia.

Şi anume în 2018, cu un complot de defăimare a ambasadorului american în Urcraina, Marie Yovanovitch, în care au fost implicaţi doi cetăţeni americani naturalizaţi conectaţi cu Ucraina, Lev Parnas şi Igor Fruman, ca şi doi foşti politicieni ucraineni, Iuri Luţenko şi Viktor Shokin. Aceştia au transmis informaţii denigratoare despre Yovanovitch şi Biden avocatului personal al lui Trump, Rudy Giuliani, şi unui membru republican al Congresului, Pete Sessions. Informaţiile au fost amplificate de Trump şi fiul său.

În spatele lor erau însă actori mai puternici, cu buzunare mai largi şi o agendă pe măsură. Lev Parnas şi Igor Fruman au fost acuzaţi de conspiraţie pentru încălcarea legislaţiei de finanţare străină a unei campanii politice: ei au donat sute de mii de dolari comitetului de acţiune politică american printr-o companie fantomă finanţată din străinătate. Ei i-au propus o înţelegere unui director al companiei de gaz ucrainene de stat Naftogaz, Andrew Favorov: să importe gaz lichefiat din SUA. Pentru asta, un manager apreciat al companiei trebuia demis. Totodată, ei l-au asigurat că ambasadoarea americană, o piedică, va fi demisă curând.

De fapt cei doi lucrau pentru Dmitri Firtaş, un magnat ucrainean care, sprijinit de Kremlin, a preluat controlul asupra comerţului cu gaz între Turkmenistan, Ucraina şi Rusia. El i-a oferit cel puţin un milion de dolari lui Parnas, potrivit procurorilor federali newyorkezi. 

Propunerea lui Lev Parnas şi Igor Fruman pentru Naftogaz presupunea anularea unor datorii de sute de milioane de dolari ale magnatului ucrainean către compania de gaz.

Complotul a avut mize politice. O figură foarte cunoscută în Ucraina, Dmitri Firtaş el s-a ocupat de relaţiile comerciale cu Ucraina în numele Gazprom, companie rusească controlată de stat şi considerată de Anders Aslund, unul dintre economiştii experţi în Rusia „probabil unul dintre cele mai importante instrumente geopolitice din fosta URSS şi Estul Europei”.

Potrivit acestuia, controlul comerţului cu gaze în şi prin intermediul Ucrainei este un „obiectiv naţional de maximă importanţă”, iar Firtaş a fost mai curând un agent de influenţă decât un om de afaceri.

Firtaş a fost arestat în 2014, la Viena după ce SUA l-au acuzat că a încercat să mituiască oficiali indieni. Un om de afaceri apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin i-a împrumutat 125 de milioane de euro pentru cauţiune. Magnatul ucrainean şi-a angajat avocaţi americani pentru a nu fi extrădat în SUA, între care şi foşti oficiali din ambele politice. Printre aceştia sunt şi Joseph diGenova şi Victoria Toensing, doi avocaţi cu legături strânse cu Giuliani. Firtaş a declarat că onorariul s-a ridicat la peste un milion de dolari. Cei doi avocaţi au negat conexiunea cu propunerea celor doi ucraineni şi au reuşit să aranjeze o întâlnire cu procurorul general american William Barr, pentru a pleda în defavoarea extrădării. Echipa legală a lui Firtaş ar fi furnizat lui Giuliani documente care îl incrimniează pe Biden. 

Joseph diGenova şi Victoria Toensing au apărut şi la Fox News - dar nu pentru a apăra cauza magnatului ucrainean, ci pentru a avertiza asupra lui George Soros şi încercărilor lui de a prelua controlul asupra politicii externe americane în Urcraina. Miliardarul american s-a implicat prin fundaţiile sale în sprijinirea transparenţei şi iniţiativelor legislative în estul Europei.

Jurnalista Catherine Belton scrie în cartea sa „Oamenii lui Putin” că scandalul Ucraina „ a expus atât fragilitatea sistemului politic american, cât şi modul cum a fost degradat din interior. E ca şi cum politica americană e cu totul de vânzare, potrivit unui bancher rus cu legături cu serviciile de securitate, care a continuat: se dovedeşte că totul depinde de bani, iar toate aceste valori vestice sunt pură ipocrizie”.

Concluzia acestei aventuri este că prin cheltuirea a milioane de dolari şi momirea cu informaţii de ajutor pentru Trump, Firtaş şi asociaţii lui au urmărit de fapt: să nu fie extrădat, să pună frâiele sectorului energetic al Ucrainei sub un control mai maleabil, să scape de oficiali americani care-i stau în cale şi să propage teorii ale conspiraţiei.

E o agendă la mijloc şi nu e de mirare că aceasta coincide cu cea a Kremlinului.

Conspiraţii cu caracteristici chineze

Beijingul are propriul său exemplu de corupţie strategică: conglomeratul energetic CEFC China Energy. Operaţiunile companiei şi ale directorului său executiv, Ye Jianming, rămân misterioase, iar experţii se îndoiesc de natura caracterului comercial şi spun că există conexiuni cu agenţiile de informaţii şi o aliniere cu interese ale guvernului chinez.

Ye a investit şi făcut aranjamente cu oficiali peste tot în lume, inclusiv la Praga.

În 2017, SUA l-au arestat pe unul dintre directori, Patrick Ho, pentru dare de mită şi spălare de bani. Fost ministru la Hong Kong, Ho era cunoscut pentru discursurile sale de promovare a Iniţiativei Belt and Road (BRI), proiectul ambiţios de infrastructură a conectării Chinei cu Europa şi Asia în vederea dezvoltării economice şi a legăturilor comerciale.

În 2014, el a oferit preşedintelui Ciadului (Africa centrală) două milioane de dolari ascunse în cutii de cadouri şi doi ani mai târziu a aranjat o mită de 500.000 de dolari pentru preşedintele Ugandei. Mitele aveau scopul deschiderii pieţelor de petrol şi gaz pentru China.

Procurorii federali americani l-au acuzat pe Ho şi de vânzări ilegale de arme către Libia şi Qatar, ca şi pentru ajutorul acordat Iranului de a scoate din China bani supuşi sancţiunilor economice americane .

La câteva luni după arestarea lui Ho, directorul executiv al CEFC China Energy, Ye, a dispărut şi se crede că e deţinut în China.

Beijingul a acţionat mai sistematic în Australia, unde donatori bogaţi conectaţi cu autorităţile chineze au finanţat organizaţii politice şi campanii electorale, au încercat să influenţeze opinia publică şi politicieni care să fie favorabili Chinei. Fostul director al principalei agenţii de informaţii australiene a avertizat public asupra agendei Chinei care preia controlul nu doar asupra mediilor politice, ci şi în afaceri.