China îşi doreşte „haosul“ legat de datoria americană, avertizează administraţia Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lupta politică în curs cu privire la datoria americană face jocul Chinei, căreia nu îi place nimic mai mult decât să vadă "haos" în Statele Unite, a avertizat joi şefa operaţiunilor bugetare la Casa Albă, notează AFP.

FOTO EPA EFE
FOTO EPA EFE

"Lor le place. Le place haosul în sistemul american. Le place să vadă că nu ne putem îndeplini sarcinile noastre cele mai elementare", a spus Shalanda Young în cursul briefingului zilnic de la Casa Albă, legat de marele rival chinez.

Responsabila a estimat că această problemă a datoriei americane face parte dintr-o întrebare mai globală: "Ce funcţionează în lume? Mai funcţionează democraţia? Sau modelul chinez funcţionează?!".

Administraţia Biden şi opoziţia parlamentară republicană sunt angajate într-o dispută în privinţa plafonului datoriei publice, în timp ce numărătoarea inversă este pornită spre o posibilă incapacitate de plată a Statelor Unite, care ar putea avea loc de la 1 iunie.

Congresul american trebuie să voteze în mod regulat ridicarea acestui faimos plafon al datoriei publice. Preşedintele Joe Biden le cere republicanilor să facă acest lucru necondiţionat, dar opoziţia cere în schimb reduceri ale cheltuielilor publice.

Directorul serviciilor secrete americane, Avril Haines, a estimat joi în faţa unei comisii a Senatului că China, dar şi Rusia vor "profita" de un cataclism financiar în Statele Unite pentru a afirma că prima putere mondială "nu este capabilă să funcţioneze ca o democraţie".

O incapacitate de plată ar genera, indiferent de durata sa, "incertitudine internaţională cu privire la valoarea dolarului şi la instituţiile americane", creând astfel "volatilitate" pe pieţele legate de moneda americană, a avertizat ea.

Casa Albă a publicat deja miercuri un scenariu foarte sumbru în cazul unui default al datoriei publice americane - ceea ce nu s-a întâmplat până acum - prevăzând o prăbuşire cu 45% a burselor, o recesiune de proporţii istorice şi o explozie a şomajului.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite