Vladimir Putin este „un ostatic al anturajului“. Preşedinţia Rusiei este o meserie riscantă, aflată la mâna oligarhilor
0
Vladimir Putin a împlinit 63 de ani săptămâna aceasta, sărbătorindu-i prin binecunoscutele afişări ale puterii, inclusiv prin anunţul că navele ruse au lansat rachete împotriva Statului Islamic, în Siria. Liderul rus nu a părut nicicând mai încrezător şi mai puternic. Însă unii sunt de părere că acesta, mai mult sau mai puţin, este forţat să rămână la putere, fiind victima anturajului, atâta vreme cât le poate fi de folos oligarhilor.
În ultimii doi ani, Vladimir Putin a reuşit să păcălească Occidentul mai întâi în Crimeea, apoi în estul Ucrainei şi acum în Siria. Sancţiunile impuse Rusiei se pare că nu au reuşit să-i limiteze ambiţiile preşedintelui rus, notează Reuters.
Însă unii dintre foştii aliaţi ai lui Putin, cei care au decăzut în faţa lui în timpul celor 15 ani pe care i-a petrecut la conducerea Federaţiei Ruse, au o altă părere. Poziţia lui Putin în fruntea ţării nu ar fi chiar atât de sigură.
Putin este „ostaticul“ oligarhilor ruşi
„Putin este un ostatic al anturajului său“, este de părere Serghei Pugacev, care mai demult îl numea pe liderul de la Kremlin, prietenul său apropiat. Animozitatea dintre Pugacev şi Guvernul rus este binecunoscută: Pugacev susţine că imperiul său de 15 miliarde de dolari a fost expropriat de rivalii Kremlinului. El dă în judecată statul rus pentru 12 miliarde de dolari. Între timp, Rusia încearcă să-l aresteze pe Pugacev, fiind suspectat de delapidare şi însuşire de bunuri, acuzaţii pe care Pugacev le neagă.
Însă, pe lângă afirmaţiile lui Pugacev, interviurile cu alţi oameni de afaceri ruşi şi cu diplomaţi străini au scos la iveală o imagine asemănătoare. Descrierile lor oferă o vedere de ansamblu asupra anturajului lui Putin şi indicii despre ce îi preocupă pe oligarhi, pe occidentali şi chiar şi pe consilierii lui Putin: Cât va mai rămâne Putin liderul incontestabil al Rusiei?
Pentru Pugacev, cheia acestei întrebări este reprezentată de percepţiile lui Putin cu privire la siguranţa personală, la găsirea unui succesor şi la lupta dintre oligarhi privind prada unei foste superputeri - Rusia, continuă Reuters.
„Până când nu va găsi un mod de a-şi asigura securitatea, el va rămâne la putere. El nu mai are încredere în cercul de apropiaţi şi, dacă aş fi în locul lui, nici eu n-aş avea încredere. Ceea ce îi spun în faţă şi ceea ce spun când el nu e acolo este complet diferit“, a declarat Pugacev pentru Reuters, într-un interviu ce a avut loc la Paris.
„Nu contează ce spune propaganda Kremlinului, preşedintele Putin nu este superman“, declara Mihail Hodorkovski, fost cel mai bogat om al Rusiei care a fost arestat în 2003 şi ale cărui afaceri au fost preluate de Gazprom şi Rosneft. Hodorkovski a fost eliberat în 2013, după un deceniu petrecut în închisorile ruse.
„Oamenii aceştia (anturajul lui Putin, n.r.) aşa sunt ei: vor sluji pe oricine le apără interesele. Oamenii aceştia sunt ostaticii propriilor crime şi au nevoie de cineva care, măcar la nivel minim, să le reprezinte interesele. Dacă se schimbă situaţia, vor considera că Putin nu este suficient de dedicat şi atunci cred că se poate întâmpla orice“, spune şi Pugacev.
Criza din Ucraina – o dovadă a încrederii lui Putin în anturajul său
Şi se pare că Vladimir Putin chiar se află în pericol: căderea preţului petrolului şi sancţiunile occidentale din cauza războiului său din Ucraina au redus profiturile pentru cei din jurul său. O sursă diplomatică occidentală a spus că Putin a fost prost informat şi că nu este clar cât va mai rămâne la putere date fiind problemele economice ale Rusiei. Din 2012, anul în care Putin a fost ales pentru un al treilea mandat, rubla şi-a înjumătăţit valoarea, comparativ cu dolarul american.
Un om de afaceri rus, care a vorbit cu jurnaliştii Reuters sub condiţia anonimatului, a folosit cuvântul „friabil“ pentru a descrie situaţia economică şi politică din ţară. „Aceste situaţii sunt imposibil de prezis, dar totul se poate schimba foarte repede“, spune el.
Potrivit lui Pugacev, decizia lui Putin de a se confrunta cu Vestul din cauza Ucrainei s-a născut la sfatul apropiaţilor de la Kremlin. „A avut încredere în ulii şi n-a avut succes. Nu este un lider al uliilor, ci a migrat, în timpul celor 15 ani, între diverse cercuri“, explică Pugacev.
Un alt om de afaceri rus îl numeşte pe Putin un lider izolat care a înţeles că nu poate părăsi puterea. „Nimeni nu-i spune adevărul. Nu poate pleca. El crede în comploturi“, explică rusul care a vorbit cu Reuters sub condiţia anonimatului.
Un emigrant rus a avertizat totuşi cu privire la supraestimarea opoziţiei interne. „Da, Vladimir Putin a luat în considerare interesele acţionarilor“, spune Serghei Guriev, un economist care a fugit din Rusia în 2013, stabilindu-se în Franţa. „Totuşi, în sistemul actual, nimeni din cadrul elitei ruse nu se poate apropia de el în ceea ce priveşte puterea şi autoritatea. Dacă el personal decide să facă ceva, niciun clan sau membru de elită nu va fi în stare să-l oprească“, adaugă Guriev.
Aşadar, Putin va rămâne la putere pe viaţă?, se întreabă Reuters. „Este dificil să spun cum se va termina totul. Cred că stagnarea de acum se va întinde pe mai multă vreme“, conchide Pugacev.