UPDATE Principalii aliaţi ai lui Navalnîi, arestaţi înainte de discursul anual al lui Putin. Charles Michel: O acţiune „deplorabilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Poliţia rusă a procedat miercuri la raiduri împotriva apropiaţilor lui Aleksei Navalnîi, acţiunea survenind înaintea manifestaţiilor anunţate în sprijinul opozantului încarcerat şi chiar în ziua în care preşedintele rus Vladimir Putin şi-a rostit discursul anual către Adunarea Federală.

Apropiaţii lui Navalnîi au făcut apel la manifestaţii naţionale pentru miercuri la ora locală 19.00. Acţiuni de protest sunt prevăzute să aibă loc în peste 100 de oraşe din Rusia, de la Vladivostok şi Kaliningrad până la Moscova, Sankt-Petersburg şi Vladimir, unde opozantul este încarcerat.

La fel ca în cazul unor manifestaţii anterioare, poliţia rusă a efectuat raiduri împotriva organizatorilor. Percheziţii au avut loc în aceste zile la sedii legate de organizaţia disidentului în circa 20 de oraşe, potrivit organizaţiei nonguvernamentale OVD-Info.

Primele reţineri au avut loc miercuri dimineaţă, începând cu avocata Liubov Sobol, personalitate proeminentă a opoziţiei moscovite, şi cu purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, informează agenţiile internaţionale de presă.

„Ca de obicei, ei cred că izolând «liderii» nu vor avea loc proteste”, a reacţionat Leonid Volkov, un apropiat al lui Navalnîi. „Dar asta nu merge”, a apreciat el.

„În prezent, în toată Rusia, ei arestează presupuşi manifesatanţi. Asta este represiune. Acest lucru nu poate fi acceptat. Trebuie să luptăm împotriva acestui obscurantism”, a îndemnat într-un mesaj postat pe Twitter un alt aliat al lui Navalnîi, Ruslan Şavedinov.

Charles Michel: „Autorităţile trebuie să respecte dreptul la adunare”

Arestarea contestatarilor lui Putin înainte de proteste este „deplorabilă”, a apreciat preşedintele Consiului European Charles Michel.

„Detenţia susţinătorilor lui Aleksei Navalnîi înainte de protestele plănuite în Rusia astăzi este deplorabilă”, a reacţionat Michel pe Twitter.

„Autorităţile trebuie să respecte dreptul la adunare”, a adăugat el. De asemenea, Charles Michel a făcut apel ca lui Navalnîi să i se asigure îngrijiri medicale adecvate şi să fie eliberat din închisoare.

Ministerul de Interne rus a avertizat anterior că va lua „toate măsurile” împotriva organizării acestor manifestaţii, catalogându-le drept „neautorizate”.

Peste 11.000 de persoane au fost arestate în cursul manifestaţiilor pro-Navalnîi şi anti-Putin organizate la sfârşitul lui februarie şi începutul lui ianuarie în Rusia.

Justiţia rusă urmează să examineze o cerere a Parchetului vizând calificarea drept „extremist” a Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK), organizaţie fondată de Navalnîi, ceea ce i-ar expune pe activiştii acesteia la pedepse grele cu închisoarea.

„Putin a declarat un adevărat război, un război total, împotriva celor care nu sunt de acord cu el”, a declarat duminică Vladimir Milov, un apropiat al lui Navalnîi.

Situaţia dramatică a lui Aleksei Navalnîi, aflat în greva foamei pentru a denunţa condiţiile de detenţie şi lipsa accesului la îngrijiri medicale adecvate, agravează tensiunile deja acute dintre Rusia şi Occident.

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a avertizat că vor exista „consecinţe” pentru actuale conducere de la Moscova dacă opozantul rus va muri în închisoare.

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană s-au întâlnit luni pentru a discuta cazul Navalnîi.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi ministrul german de Externe, Heiko Maas, au cerut ca Navalnîi să primească imediat îngrijiri medicale adecvate. Puterile mondiale ar trebui să traseze „linii roşii clare” cu Rusia şi să ia în considerare posibilele sancţiuni, atunci când sunt încălcate, a accentuat la rândul său preşedintele francez Emmanuel Macron. De asemenea, Ministerul britanic de Externe s-a declarat profund îngrijorat de rapoartele privind tratamentul inacceptabil aplicat lui Navalnîi şi deteriorarea continuă a sănătăţii sale.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite