Serviciul ucrainean de informații militare confirmă avarierea unui pod feroviar din regiunea Samara FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de informaţii militare al Ucrainei (GUR) a declarat luni că a avariat un pod feroviar în regiunea rusă Samara, aflată la peste 750 de kilometri de frontiera ucraineană, transmit agențiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

FOTO via X
FOTO via X

„GUR confirmă că podul feroviar de peste râul Ceapaievka, în regiunea rusă Samara, a fost făcut inutilizabil" , a transmis GUR într-un comunicat, precizând că podul a fost avariat în jurul orei locale 06:00 (02:00 GMT) prin „detonarea” unei părţi a structurii sale.

„Această linie feroviară era folosită de statul agresor pentru a transporta material militar, îndeosebi explozibili produşi la uzina Polimer din oraşul Ceapaievsk", a adăugat GUR   apreciind totodată că podul va fi inutilizabil pentru „o lungă perioadă de timp".

Anterior, societatea regională de transport feroviar a anunţat că incidentul nu s-a soldat cu răniţi şi că a fost provocat de „intervenţia unor persoane neautorizate", formulă folosită de autorităţile ruse pentru acest gen de evenimente.

„Un dispozitiv exploziv a avariat un pilon al podului feroviar" deasupra râului Ceapaievka, pe un tronson care face legătura între localităţile Zvezda şi Ceapaievsk, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de urgenţă, citată de agenţia oficială rusă TASS.

Fără a oferi alte detalii, societatea regională rusă de căi ferate a anunţat că „traficul feroviar este în prezent suspendat pe acest tronson".

Numeroase sabotaje pe căile ferate din Rusia au fost semnalate de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022. Kievul a revendicat mai multe dintre aceste incidente, notează AFP.

Samara este un oraş industrial din sudul Rusiei, pe malul râului Volga, al şaselea oraş ca mărime din Rusia. 

GRU: O mare cantitate de informaţii secrete, obținute în urma unui atac cibernetic împotriva Rusiei

Serviciul de informaţii militare al Ucrainei (GUR) a anunţat că aceste informaţii secrete, obținute în urma unui atac cibernetic asupra serverelor Ministerului Apărării rus, includ mai multe tipuri de comunicări între reprezentanţi ai conducerii armatei ruse,  transmite EFE.

Potrivit unei note publicate duminică pe canalul Telegram, GUR are acum în posesie un software pentru protecţie şi criptare folosit anterior de Ministerul Apărării rus şi o mare cantitate de documente oficiale secrete ale ministerului rus.

Informaţiile obţinute de Ucraina includ, potrivit GUR, ordine, rapoarte şi directive ale conducerii militare ruse.

„Analiza informaţiilor obţinute a ajutat şi la identificarea generalilor şi a altor personalităţi de rang înalt ale unităţilor componente ale Ministerului Apărării rus, precum şi a şefilor adjuncţi, asistenţi şi specialişti", a transmis GUR, care estimează la 2000 numărul substructurilor afectate de atacul cibernetic.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite