Serghei Lavrov: Operaţiunea militară din Ucraina nu se va sfârşi pe 9 mai. Vom celebra victoria noastră într-o manieră solemnă
0
Apropiata aniversare a eliberării Rusiei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, marcată la 9 Mai, nu constituie un termen-limită pentru operaţiunile militare ale Moscovei în Ucraina, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat duminică televiziunii deţinute de compania italiană Mediaset.
„Armata noastră nu îşi va desfăşura acţiunile în teren în mod artificial, în funcţie de o anume dată, nici măcar dacă este vorba despre Ziua Victoriei”, a spus Lavrov atunci când a fost întrebat dacă ziua de 9 Mai va fi un punct de cotitură pentru războiul din Ucraina.
„Vom celebra victoria noastră într-o manieră solemnă, aşa cum facem întotdeauna, dar momentul şi ritmul cu care se desfăşoară acţiunile în Ucraina depind de necesitatea de a minimiza riscurile pentru civili şi pentru soldaţii ruşi”, a adăugat Serghei Lavrov, citat de agenţia oficială rusă TASS.
Lavrov a reamintit că printre obiectivele „operaţiunii speciale” se numără „protejarea şi asigurarea securităţii populaţiei civile” şi îndepărtarea de pe teritoriul Ucrainei a oricăror ameninţări - atât pentru Ucraina, cât şi pentru Federaţia Rusă - legate de arme ofensive şi de „nazificare”.
Guvernele şi analiştii occidentali anticipaseră că preşedintele rus Vladimir Putin ar intenţiona să declare victoria în Ucraina la festivităţile din 9 Mai, în timpul cărora Rusia organizează anual o uriaşă paradă militară. Săptămâna trecută, secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, spunea că Vladimir Putin „pregăteşte terenul” pentru un anunţ major care să marcheze Ziua Victoriei, celebrată la 9 Mai, relatează BBC.
Rusia şi-a lansat invazia în Ucraina la 24 februarie, dar progresul său a fost blocat de rezistenţa ucraineană care a beneficiat de sprijin militar occidental.