Rusia şi-a rechemat ambasadorul din SUA: „Activitatea sa a fost foarte complicată"

0
Publicat:

Vladimir Putin a semnat joi un decret pentru rechemarea ambasadorului Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, aflat în acest post de şapte ani, decizie luată la mai puţin de patru săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA.

Anatoli Antonov a fost numit oficial ambasador al Rusiei la Washington în 2017. FOTO RT
Anatoli Antonov a fost numit oficial ambasador al Rusiei la Washington în 2017. FOTO RT

„El şi-a îndeplinit cu succes misiunea. Acum urmează să preia postul o altă persoană", a precizat consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

Ambasadorul Anatoli Antonov şi-a desfăşurat activitatea „în condiţii dificile, în timp ce relaţiile (Rusiei cu SUA) să află practic într-un punct mort" în contextul conflictului din Ucraina, a mai spus consilierul preşedintelui Putin:

„A lucrat fără a avea contacte permanente cu reprezentanţii administraţiei americane. Activitatea sa a fost foarte complicată"

„Noul ambasador va fi numit la momentul oportun"

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat la rândul său că rechemarea ambasadorului de la Washington presupune o scădere a nivelului reprezentării diplomatice a Rusiei în SUA.

„Desigur că nu. Noul ambasador va fi numit la momentul oportun", a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Cine îi va lua locul lui Anatoli Antonov

În vârstă de 69 de ani, Anatoli Antonov este specialist în securitate şi dezarmare şi se se află pe lista de sancţiuni a ţărilor occidentale pentru sprijinul său faţă de campania militară rusă în Ucraina.

Încă nu se ştie dacă numele noului ambasador va fi cunoscut înaintea deznodământului alegerilor prezidenţiale din SUA, despre care numeroşi comentatori afirmă că preşedintele Putin ar prefera să fie câştigate de republicanul Donald Trump în faţa democratei Kamala Harris.

Înainte ca actualul preşedinte democrat Joe Biden să se retragă din cursă, preşedintele rus susţinuse că l-ar fi preferat pe acesta, întrucât este un lider mult mai previzibil decât Trump. După ce Harris i-a luat locul lui Biden în cursa electorală, Putin a spus ironic că susţine candidata democraţilor.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite