Rusia organizează o simulare a unui atac nuclear din partea Vestului. Exercițiile au loc în premieră la nivel național
0Rusia va organiza primul său exercițiu nuclear la nivel național, în pregătirea unui potențial război nuclear, relatează metro.co.uk.

Exercițiul este programat să aibă loc pe 3 octombrie și va consta într-o simulare a unui scenariu în care Occidentul ar fi agresorul nuclear.
Anterior exercițiul a fost făcut doar regiune cu regiune.
Acesta va presupune scenariul că în Rusia a fost introdusă legea marțială și că a avut loc o mobilizare militară totală.
„În unele entități constitutive [regiuni] ale Federației Ruse, ca urmare a unor situații de urgență sau a altor tipuri de impact fizic, este posibilă distrugerea completă a instalațiilor de susținere a vieții și a până la 70% din fondul locativ”, se arată în scenariul testului, care mai are în vedere „accidente la structurile hidraulice, la instalațiile cu risc chimic și de radiații", ceea ce duce la "pericole secundare".
„Riscul de escaladare a conflictelor armate în războaie locale și regionale, inclusiv cele care implică puteri nucleare, este în creștere. Amenințarea la adresa siguranței populației este reprezentată de riscul utilizării de către inamic a unor posibile mijloace moderne de înfrângere cu rază lungă de acțiune, precum și de posibile atacuri cu ajutorul aeronavelor fără pilot și al navelor de apă”, se mai arată în document.
Regimul Putin „a luat decizia de a elabora măsuri menite să sporească gradul de pregătire a forțelor și mijloacelor de apărare civilă în scopul de a lua măsuri de protecție a populației, a bunurilor materiale și culturale de pe teritoriul Federației Ruse, inclusiv evacuarea generală din zonele de pericol”.
Este cunoscut faptul că Putin are mai multe buncăre în palatele sale în vederea pregătirii pentru un potențial armaghedon nuclear, precum și o flotă de avioane ale apocalipsei de tip Il-80 Maxdome.
Exercițiul are loc cu patru zile înainte ca Putin să sărbătorească împlinirea vârstei de 71 de ani, în condițiile în care președintele rus cheltuiește 40% din bugetul Rusiei pentru armată, poliție și serviciile de informații, pe fondul războiului pe care îl duce împotriva Ucrainei.
Detaliile despre exercițiu vin în contextul în care un apropiat al lui Putin, Mihail Kovalciuk, șeful Institutului Kurciatov, a cerut reluarea testelor cu arme nucleare în Arctica pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice.
El a cerut administrarea liderilor occidentali unui șoc echivalent cu cel din momentul în care URSS a testat în 1961 bomba țarului, cea mai puternică din toate timpurile, cu o capacitate de peste 50 de megatone.
„Cred că este o idee corectă”, a declarat bărbatul de 77 de ani, care face parte dintr-un cerc restrâns de prieteni vechi din jurul lui Putin.
„Este exact aceeași situație acum. Este suficient să se efectueze teste pe Novaia Zemlia [arhipelagul rusesc din Arctica]. Cel puțin o dată. Și totul se va pune la punct”, a spus Kovalciuk.