Rusia contrazice afirmațiile lui Trump. Putin nu este de acord cu prezența trupelor europene pe teritoriul Ucrainei
0Rusia contrazice afirmația președintelui Donald Trump potrivit căreia Putin este de acord cu prezența trupelor europene pe teritoriul Ucrainei, în vederea încheierii unui acord de încetare a focului, reafirmând opoziţia faţă de această măsură.

Întrebat despre declaraţia lui Trump, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, s-a abţinut să îl contrazică public pe preşedintele ucrainean, dar a făcut referire la o declaraţie anterioară a şefului diplomaţiei ruse, care calificase o astfel de desfăşurare drept „inacceptabilă”, scrie News.ro
„Există o poziţie pe această temă care a fost exprimată de ministrul rus de externe, (Serghei) Lavrov. Nu am nimic de adăugat şi nu voi face niciun comentariu”, a spus marți Dmitri Peskov.
Rusia a declarat în repetate rânduri că se opune prezenţei trupelor NATO în Ucraina, ministrul de externe Serghei Lavrov declarând săptămâna trecută că Moscova ar considera acest lucru drept o „ameninţare directă” la adresa suveranităţii Rusiei, chiar dacă trupele ar opera acolo sub un alt steag.
În timpul întâlnirii cu președintele francez Emmanuel Macron, Donald Trump a declarat că omologul rus, Vladimir Putin, acceptă ideea ca Europa să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina ca parte a unui acord de încetare a focului.
„Da, va accepta asta. I-am pus în mod specific această întrebare. Nu are nicio problemă cu asta”, a declarat republicanul.
La 17 februarie, premierul britanic Keir Starmer a afirmat că țara este „pregătită și dispusă” să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina.
„Asigurarea unei păci durabile în Ucraina, care să îi garanteze suveranitatea pe termen lung, este esențială” pentru a-l descuraja pe președintele rus Vladimir Putin de la „noi agresiuni”, declară premierul.