Rusia continuă întărirea flancului său vestic: 20 de noi unităţi militare vor fi desfăşurate până la sfârşitul acestui an în coastele Belarusului şi Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a anunţat miercuri că ţara sa îşi va consolida prezenţa militară pe flancul vestic ca răspuns la acţiunile „agresive“ ale NATO.

Potrivit lui Şoigu, armata rusă se va întări până la sfârşitul acestui an cu 20 de noi formaţiuni şi unităţi pe flancul său vestic. Acestea sunt menite acordării unui răspuns acţiunilor „agresive“ ale NATO, a explicat ministrul rus în cadrul unei reuniuni la Kaliningrad.

„Aproximativ 20 de formaţiuni şi unităţi militare vor fi create până la sfârşitul anului în Districtul Militar Vest, pentru desfăşurarea cărora vor fi ridicate aproximativ 40 de orăşele militare“, a declarat Serghei Şoigu, citat de agenţiile de presă TASS şi Reuters.

Intensificarea exerciţiilor NATO şi acumularea de forţe în apropierea graniţelor Rusiei demonstrează că partenerii occidentali nu doresc să renunţe la politica lor antirusească, a apreciat el.

Serghei Şoigu a făcut aceste declaraţii şi aprecieri la capătul unui drum cu peripeţii până în enclava Kaliningrad.

Potrivit TASS, un avion F-16 al NATO a încercat să se apropie de aeronava la bordul căreia se afla Şoigu. Incidentul s-a produs în apele internaţionale ale Mării Baltice, precizează TASS.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite