Rusia acuză Franța și Germania de eșecul păcii în Ucraina și le cere despăgubiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, acuză Germania şi Franţa pentru eşecul unui plan de pace în Donbas, o perspectivă răsturnată de fapt de războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Viaceslav Volodin FOTO EPA-EFE
Viaceslav Volodin FOTO EPA-EFE

Volodin, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a cerut Franței și Germaniei să ofere despăgubiri pentru locutorii din Donbas.

„Germania şi Franţa trebuie să plătească despăgubiri locuitorilor din regiunea Donbas. Situaţia actuală din Ucraina este un rezultat al politicilor mincinoase ale conducătorilor acestor state”, a scris Volodin pe canalul său de Telegram.

La fel ca Putin, Volodin acuză Berlinul şi Parisul că au pus în scenă o „răsturnare a statului” ucrainean în 2014 sub pretextul unei tranziţii paşnice a puterii pe fondul protestelor desfășurate în acel an la Kiev și în alte orașe ale țării.

Volodin susține că Germania şi Franţa nu aveau de gând să respecte planurile de pace semnate de cele două ţări împreună cu Ucraina şi Rusia la Minsk, capitala Belarusului.

Planul de pace de la Minsk pentru Donbas, care este parțial sub influenţă rusă de la începutul ostilităţilor din Ucraina, în 2014, prevedea obligaţii ample pentru părţile aflate în conflict. Dar majoritatea termenilor nu au fost niciodată implementaţi, Rusia şi Ucraina acuzându-se reciproc pentru acest lucru.

Comentariile lui Volodin vin la o zi după ce Putin a susţinut acordul de la Minsk a fost semnat de Franța și Germania doar pentru a da Ucrainei timp să se înarmeze şi să se pregătească de război cu Rusia.

Șeful Dumei de Stat a repetat această acuzaţie. „Neîndeplinirea preplanificată a obligaţiilor asumate atunci când se semnează un tratat internaţional - aceasta înseamnă nu numai pierderea încrederii, dar este o crimă, pentru care semnatarii Acordului de la Minsk - (fostul cancelar german Angela, n. red.) Merkel, (fostul preşedinte francez Francois) Hollande şi (fostul preşedinte ucrainean Petro) Poroşenko - trebuie făcuţi responsabili”, a scris Volodin.

Volodin mai susține că Merkel, Hollande și Poroșenko sunt de vină şi pentru criza energetică actuală din Europa, transmite agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.

Susținuți de Moscova, separatiștii proruși din estul Ucrainei s-au răsculat împotriva conducerii de la Kiev la scurt timp după fuga din țară, în februarie 2014, a fostului președinte Viktor Ianukovici. Rusia a alimentat constant acest război în timp ce se prefăcea că negocia pacea.

La opt ani de la animarea conflictului din estul Ucrainei și anexarea peninsulei Crimeea, Rusia a declanșat un război la scară largă împotriva țării vecine sub pretextul „demilitarizării”. Rusia nu și-a asumat niciodată vina pentru agresiunile neprovocate comise împotriva Ucrainei și a inventat de fiecare dată acuzații la adresa altor țări, inclusiv la adresa țării agresate.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite