Peste 10.000 de proceduri judiciare, deschise în Rusia pentru „discreditarea” armatei după martie 2022

0
Publicat:

După martie 2022, în Rusia au fost înregistrate peste 10.000 de proceduri judiciare pentru „discreditarea” armatei, a informat, miercuri, mass-media independentă Mediazona pe baza datelor instanţelor.

Soldați ruși. FOTO Profimedia
Soldați ruși. FOTO Profimedia

Rusia şi-a extins arsenalul represiv de la începutul invaziei sale în Ucraina, pe 24 februarie 2022, pedepsind răspândirea a ceea ce ea consideră a fi „informaţii false” despre armată sau „discreditarea” forţelor sale armate, iar cifrele arată o reprimare totală a vocilor împotriva războiului din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.

La sfârşitul anului 2022, poliţia din Rusia deschisese 5.614 de proceduri împotriva persoanelor acuzate că ar fi „discreditat” armata şi 8.590 în total la sfârşitul lui 2023, potrivit Mediazona.

„În prima săptămână a lunii august”, pragul de 10.000 de proceduri judiciare a fost depăşit, a precizat sursa citată.

Proceduri au fost deschise pentru presupusa încălcare a articolului din codul administrativ rus care interzice „discreditarea” forţelor armate.

Pedepse de până la șapte ani de închisoare

Persoanele vizate riscă amenzi cuprinse între 300 şi 500 de euro.

 „În cazul încălcării repetate" a acestui articol, o persoană poate fi urmărită penal în cursul anului ce urmează unei prime sancţiuni, iar apoi riscă până la şapte ani de închisoare.

Astfel de proceduri, după recidive pentru „discreditarea” armatei, au fost deschise până acum împotriva a 194 de persoane, potrivit ONG-ului pentru drepturile omului OVD-Info.

Printre cei urmăriți penal în cadrul acestei scheme se numără și disidentul rus Oleg Orlov, în vârstă de 71 de ani - figură a ONG-ului Memorial, co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022 - după ce a denunţat în mai multe rânduri invazia rusă din Ucraina.

În februarie, el a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, apoi eliberat în cadrul unui schimb de deţinuţi între ţările occidentale şi Moscova, pe 1 august.

Din februarie 2022, mii de persoane au fost ameninţate, sancţionate sau condamnate pentru opoziţia lor faţă de Kremlin şi invazia din Ucraina. În Rusia există 762 de deţinuţi politici, potrivit ONG-ului Memorial.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite