Navalnîi, după ce a fost reţinut, îi îndeamnă pe ruşi „să iasă în stradă” împotriva regimului Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi adus la tribunal dupa reîntoarcerea din Germania FOTO EPA-EFE
Aleksei Navalnîi adus la tribunal dupa reîntoarcerea din Germania FOTO EPA-EFE

Plasat în detenţie pentru 30 de zile, opozantul rus Aleksei Navalnîi şi-a îndemnat compatrioţii să iasă în stradă împotriva „bandiţilor” aflaţi la putere.

Un tribunal din Moscova a dispus luni plasarea în detenţie a opozantului rus Aleksei Navalnîi pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data controversatei sale arestări, duminică, la sosirea în ţară, după cinci luni de convalescenţă în Germania, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Aleksei Navalnîi este plasat în detenţie pentru 30 de zile, până la 15 februarie”, a anunţat pe Twitter avocatul său Vadim Kobzev.

Navalnîi a fost arestat în momentul verificării paşaportului sub acuzaţia că a încălcat condiţiile unei condamnări la închisoare cu suspendare din 2014.

„Administraţia Penitenciară din Rusia (FSIN) este obligată să ia toate măsurile necesare în vederea arestării contravenientului Aleksei Navalnîi, în aşteptarea unei decizii a tribunalului cu privire la înlocuirea pedepsei sale cu suspendarea într-o pedeapsă fermă”, a anunţat într-un comunicat FSIN.

După ce judecătoarea Elena Morozova şi-a anunţat hotărârea, Navalnîi i-a îndemnat pe ruşi „să iasă în stradă” împotriva puterii.

„Lucrul de care se tem cel mai mult aceşti bandiţi (de la putere), ştiţi, este ca oamenii să iasă în stradă. Atunci, nu vă fie frică, ieşiţi în stradă, nu pentru mine, ci pentru voi înşivă, pentru viitorul vostru”, a spus opozantul într-o înregistrare video filmată în sala de audieri şi difuzată pe reţele de socializare.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite