Medvedev ameninţă cu un nou Război Rece, dacă îi este refuzată implicarea în proiectul scutului antirachetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a avertizat, miercuri, că Occidentul s-ar putea confrunta cu un nou Război Rece, dacă nu va coopera cu Moscova în ceea ce priveşte sistemul de apărare antirachetă din Europa.

Citiţi şi:

VIDEO România sub scut: de ce aici şi ce câştigăm

Medvedev a spus despre decizia Statelor Unite, de a continua cu construirea sistemului de apărare antirachetă în ciuda obiecţiilor Rusiei, că va forţa Moscova "să ia măsuri represive", la care ar dori să nu se ajungă.

"Am fi obligaţi să ne dezvoltăm potenţialul ofensiv al capabilităţilor noastre nucleare", a declarat preşedintele rus, citat de AFP.

Liderul rus a readus în discuţie ameninţările că se va retrage din noul acord de dezarmare START, care a intrat în vigoare în acest an, în cazul în care scutul antirachetă va fi implementat fără implicarea Kremlinului.

image

"Ar fi un scenariu foarte prost, care ne va duce înapoi, în era Războiului Rece", a avertizat Medvedev.

Moscova a fost împotriva planurilor NATO de a implementa un sistem antirachetă, pe care Occidentul îl vede ca un mijloc de protecţie împotriva unor ţări precum Iranul, iar asta din cauza faptului că Rusia consideră că ar putea fi redirecţionat împotriva ei. Cea mai mare teamă a Kremlinului este că, într-o zi, obiectivul scutului ar putea fi schimbat şi, în loc să doboare rachetele care vin, ar putea ataca teritoriul rusesc.

Rusia cere garanţii juridice de la SUA privind amplasarea scutului antirachetă într-o bază aeriană din România construită cu ajutorul sovieticilor

Medvedev a cerut, miercuri, o asigurare juridică din partea Statelor Unite, că nu se va ajunge la această situaţie, însă este o garanţie despre care Moscova susţine că Washingtonul refuză să o ofere.

Ca urmare a îngrijorărilor exprimate de Rusia, NATO a invitat-o să-şi prezinte preocupările în cadrul unei reuniuni oficiale, dar a refuzat să acorde Moscovei un rol în administrarea scutului.

image

"Ne-am dori ca scutul de apărare să se dezvolte sub reguli clare", a spus Medvedev, în cadrul primei conferinţe de presă de amploare din ultimii trei ani, la care au fost prezenţi peste 800 de jurnalişti.

Medvedev a declarat că înţelege argumentul Statelor Unite, şi anume acela că scutul nu vizează Rusia, ci mai degrabă naţiuni cum ar fi Iranul, dar a ţinut să sublinieze că aceste naţiuni încă nu au capacitatea de a lansa arme nucleare spre Vest. "Iar asta înseamnă că scutul este îndreptat împotriva noastră. Dacă într-adevăr nu este aşa, invitaţi-ne să participăm la implementarea scutului", a fost mesajul preşedintelui rus.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite