Interceptări. Doi colonei ruşi şterg pe jos cu Vladimir Putin şi ministrul Apărării Serghei Şoigu şi discută despre starea armatei ruse: „Un profan incompetent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
colonei

Putin e o căţea, iar Şoigu e un profan incompetent. Aşa au caracterizat conducerea ţării şi a armatei doi militari ruşi de rang înalt într-o convorbire telefonică, interceptată de Radio Europa Liberă Ucraina. Discuţia lor, presărată cu o mulţime de cuvinte greu de reprodus, a fost publicată pe internet.

Proiectul ”Shemî” al Radio Europa Liberă Ucraina a pus mâna pe convorbirea coloneilor Maksim Vlasov şi Vitali Kovtun, în care aceştia fac cu ou şi cu oţet întreaga conducere militară a Rusiei. 

În înregistrare se aude cum Vlasov vorbeşte despre ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu: 

”Şoigu este un profan incompetent, ***. Profan în meseria lui. Nici măcar nu e meseria lui, ***. E pur şi simplu un showman, ***”, a declarat Vlasov.

La rândul său, Kovtun a menţionat că ”Şoigu e un ***, spune că nu avem militari prin contract. Desigur că nu avem, de unde să avem, ***? Lor le plăteau salarii de 30 de mii (de ruble), *** - de unde să-i iei?”

”Înregistrăm pierderi uriaşe, băieţii noştri sunt ucişi, ***. Şi, ştii tu, eu cunosc un pic istoria. Eu compar războiul ăsta cu războiul sovieto-finlandez din anii 1939-1940, ***, parcă e tras la indigo, totul ca după şablon, ***” a mai declarat Vlasov în discuţia interceptată.

În continuare, interlocutorii vorbesc despre alţi lideri militari din anturajul lui Şoigu. În special, despre generalul-colonel Pavel Plat, consilier al ministrului Apărării şi şeful Departamentului de control şi supraveghere al Ministerului rus al Apărării. Până în 2013, acesta a fost un funcţionar al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă.

”Ce vrei, dacă şeful inspecţiei e generalul-colonel Plat, ***. El în general nu a făcut serviciul militar, iar gradul l-a obţinut în cadrul Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, deşi acest grad e obţinut prin încălcare legilor, ***” a spus Vlasov.

În timpul conversaţiei, militarii îi fac o caracteristică şi generalului Aleksandr Dvornikov, comandant al trupelor ruse care au invadat Ucraina. 

”Au strâns o întreagă pleiadă de lingăi, ***. Iată acest Dvornikov e o legendă, ***. E un terminat, pur şi simplu. Asta el a inventat acum o ”ofensivă anti-bandera”... Este, ***, un terminat, un idiot fără cap” spune Vlasov.

Cei doi militari nu sunt mulţumiţi nici de Alelsandr Ciaiko, comandantul trupelor din Districtul de Est al Rusiei.

”O să mă pornesc cu furca, ***, în piaţa Kremlinului, ***. Au născut, ***, aceşti generali, alde Ciaiko, ***, şi alţii. Mai întâi pun nişte oameni în funcţii, ***, după care aşteaptă când o să-i ucidă pe ai noştri, ***” a declarat Kovtun.

Tot Kovtun vorbeşte despre bombardarea civililor.

”Ei vor ca infanteria să înainteze, ***, ca artileria să tragă, ***. Trageţi la depărtare, cheltuiţi, ***, bombele, avem foarte multe. Chiar dacă nu o să nimeriţi unde trebuie, ***, lasă să înceapă să se teamă. Bombardaţi gările, căile feroviare, ***” cere colonelul rus.

De asemenea, Kovtun cere ca armata rusă să bombardeze Rada de la Kiev şi îl numeşte pederast pe preşedintele rus, Vladimir Putin.

”Trebuie, ***, să zboare o rachetă în Rada de la Kiev. De ce nu a zburat până acum, ***? Nu înţeleg, ***, Putin, pederastule, ***. De ce nu a zburat o rachetă în Kiev?” spune Kovtun.

Jurnaliştii de la proiectul ”Shemî” al Radio Europa Liberă l-au contactat pe Kovtun şi l-au pus să asculte fragmente din aceste înregistrări.

”Mă doare în cot, pur şi simplu o să anunţ FSB-ul de voi şi gata”, a declarat acesta.

Când însă jurnalistul i-a mai dat să asculte un fragment în care Kovtun vorbeşte despre Şoigu şi l-a întrebat dacă el este gata să vorbească deschis despre atitudinea sa faţă de conducerea armatei ruse, Kovtun a răspuns: ”Nu, nu sunt gata. Nu vreau”, după care a închis telefonul.

Jurnaliştii spun că au confirmat autenticitatea înregistrărilor conversaţiei, care ar fi avut loc în data de 14 aprilie.

De asemenea, aceştia au scris şi despre cei doi militari ruşi.

Unul dintre este colonelul Maxim Vlasov, alias ”Ugra”. Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei şi al jurnaliştilor de investigaţie de la Bellingcat, el este unul dintre responsabilii de bombardarea Mariupolului pe 24 ianuarie 2015, soldat cu aproximativ 30 de morţi şi peste 100 de răniţi. 

Al doilea este medicul militar Vitali Kovtun, colonel cu multiple medalii. Deşi este originar din regiunea Viniţa şi are multe rude în Ucraina, el susţine bombardarea obiectelor civile.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite