Cu câteva zile înainte de alegerile anticipate, premierul israelian se întâlneşte la Soci cu liderul de la Kremlin
0Preşedintele Rusiei Vladimir Putin urmeaza să se întâlnească astăzi la Soci cu premierul israelian Beniamin Netanyahu. Potrivit unui comunicat al guvernului israelian, întâlnirea este menită să întărească cooperarea militară dintre cele două ţări, inclusiv în Siria, unde ambele ţări sunt implicate.
Miercuri, secretarul general al ONU, Antonio Guterres a criticat promisiunea din campania electorală a lui Netanyahu că va ocupa o parte a Cisiordaniei. În opinia secretarului general al ONU, aceasta ar fi „o serioasă violare a legislaţiei internaţionale”. În Israel vor avea loc în curând noi alegeri anticipate, iar Netanyahu caută să obţină şi voturile evreilor care au locuit în fosta Uniunea Sovietică şi care reprezintă o cincime din populaţia Israelului.
La sfârşitul luniii iulie, un afiş cu premierul israelian dând mâna cu preşedintele rus sub sloganul „Netanyahu, într-o ligă diferită“ a captat atenţia duminică la Tel Aviv, scrie Times of Israel.
Afişul respectiv a fost văzut iniţial la sediul Likud, partidul lui Netanyahu. Nu se ştie dacă liderul de la Kremlin a dat curs implicării sale în campania din Israel, dar acest afiş aduce aminte de unul similar cu preşedintele american Donald Trump folosit de Netanyahu înainte de alegerile legislative din 9 aprilie.
Potrivit Times of Israel, Netanyahu încearcă astfel de câştige obţină o parte importantă din cele 770.000 de voturi asigurate de israelienii originari din fosta Uniune Sovietică, adică peste 12% din electorat. Până acum, Likud putea miza pe aceste voturi datorită alianţei cu partidul Yisrael Beiteinu, al lui Avigdor Liberman, un om politic de dreapta născut pe 5 iunie 1958 la Chişinău, la acea vreme aflat în componenţa Uniunii Sovietice. Ori Likud a pierdut sprijinul Yisrael Beiteinu după alegerile legislative din 9 aprilie, fapt ce nu i-a mai permis lui Netanyahu să formeze un nou cabinet. Noile alegeri legislative sunt prevăzute să aibă loc la 17 septembrie.