200 de luptători ucraineni capturaţi au primit condamnări la închisoare, spune Lavrov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţele din Rusia au condamnat la închisoare peste 200 de luptători ucraineni de când Moscova şi-a început operaţiunea militară în Ucraina, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat agenţiei de ştiri de stat RIA, publicat duminică, potrivit Reuters.

Serghei Lavrov FOTO Profimedia
Serghei Lavrov FOTO Profimedia

"Instanţele Federaţiei Ruse au condamnat deja peste 200 de reprezentanţi ai formaţiunilor armate ucrainene la ani grei de închisoare pentru comiterea de atrocităţi", a afirmat Lavrov. Ambele părţi se acuză reciproc că au comis numeroase atrocităţi în războiul pe care Rusia l-a început cu o invazie pe scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022, scrie Agerpres.

Organizaţia Naţiunilor Unite a găsit dovezi continue ale crimelor de război şi ale încălcărilor drepturilor omului comise de autorităţile ruse, inclusiv tortură, viol şi deportarea de copii. În martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, susţinând că deportarea forţată a copiilor ucraineni de către Moscova este o crimă de război.

"Pe calea noastră către justiţie, principalul rezultat al anului este, fără îndoială, mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pentru Putin", a declarat sâmbătă procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, citat într-un comunicat cu bilanţul pe anul 2023.

"O decizie istorică şi un semnal clar că nimeni nu poate fi mai presus de lege", a adăugat el.

Procuratura Generală a Ucrainei a înregistrat peste 121.000 de crime de agresiune şi crime de război ruseşti de la începutul războiului, potrivit site-ului său.

ONU a constatat, de asemenea, mai multe cazuri în care autorităţi ucrainene au comis încălcări ale drepturilor omului ale persoanelor pe care le-au acuzat de colaborare cu autorităţile ruse. Lavrov a declarat pentru RIA că principalul organ de anchetă al Rusiei, Comitetul de Investigaţii, a iniţiat 4.000 de procese penale împotriva a aproximativ 900 de ucraineni.

"Printre ei nu sunt numai membri ai asociaţiilor naţionaliste radicale, reprezentanţi ai forţelor de securitate ucrainene şi mercenari, ci şi reprezentanţi ai conducerii militare şi politice a Ucrainei", a spus Lavrov.

"Cei care au fost puşi sub acuzare în absenţă au fost incluşi pe lista internaţională de persoane urmărite", a adăugat el.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite