Valeriu Munteanu: Platforma DA trebuie să-şi ceară scuze
0
Platforma „Demnitate şi Adevăr” ar trebui să ceară scuze cetăţenilor care au plecat dezamăgiţi duminică din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), consideră deputatul liberal Valeriu Munteanu. De asemenea, el crede că Guvernul Gaburici nu va rezista prea mult, fiindcă are în frunte un prim-ministru cercetat penal pentru că „şi-a cumpărat diploma de la Piaţa Centrală”.
Într-un interviu pentru Adevărul Moldova, Valeriu Munteanu îşi exprimă opinia referitor la influenţa asupra populaţiei a evenimentelor care au avut loc duminică în PMAN şi prognozează că Guvernul Gaburici nu are viitor.
Obstrucţie în centrul Chişinăului
De ce s-a produs un conflict între platforma „DA” şi Partidul Liberal?
De aceea pentru că suntem absolut siguri că acţiunea, care a fost contrapusă acţiunii Partidului Liberal de mobilizare la vot, a fost făcută deliberat, în vederea obstrucţionării. A fost o antiacţiune împotriva Partidului Liberal şi a lui Dorin Chirtoacă. Acţiunea noastră a fost pur electorală. În momentul în care ceilalţi nu sunt subiecte politice, electorale, aceasta ne duce la gândul că acţiunea lor a fost în defavoarea noastră şi în susţinerea altui candidat care va ieşi cu Dorin Chirtoacă în turul doi - un reprezentant al Moscovei la Chişinău. Şi toate soluţiile în acest sens trebuie citite prin această prismă.
Platformă civică sau partid politic
Vedeţi o cale de împăcare cu platforma „DA”?
Noi nu ne-am certat cu nimeni, noi nu am stricat acţiunea nimănui. Nu vedem niciun motiv de scuză din partea noastră. Eu cred că în momentul în care la mitingul nostru au fost trimişi provocatori în frunte cu liderii politici precum era domnul Sergiu Mocanu, Daniela Bodrug, şi alţi lideri socialişti şi de stânga, cred că din punctul acesta de vedere s-ar include nişte scuze, inclusiv pentru cetăţeni. Platforma „DA” era o platformă civică până în ziua de duminică când au adoptat o decizie. Noi ştiam despre acest lucru că se va trece sau se va recurge la formarea unui partid politic, ceea ce s-au declarat duminică. Din acest moment, cetăţenii Republicii Moldova, fiecare membru fondator şi fiecare cetăţean care îşi lega speranţele de această mişcare trebuie să înţelegă că toate lucrurile vor fi citite de astăzi înainte din punctul de vedere al unui partid politic. Respectiv, intrând pe arena politică lucrurile şi regulile de joc deja se schimbă. Platforma „DA” se transformă într-un partid politic, pentru că au adoptat o rezoluţie prin care şi-au asumat să devină partid politic.
Menţinerea Chişinăului pro-european
Disputa cu platforma „DA” influenţează alegerile locale din Chişinău?
În mod categoric nu, pentru că nu ei sunt pâinea şi cuţitul. Sunt alegeri, există votul geopolitic, există necesitatea ca municipiul Chişinău să fie menţinut pe axa sa de dezvoltare proeuropeană. Mai mult decât atât, sunt absolut sigur că lumea a plecat dezamăgită de la acel miting în momentul în care de pe scena acestei platforme lumea era îndemnată să nu voteze categoric cu Dorin Chirtoacă, să voteze cu oricine altcineva. Oamenii îşi vor face singuri deja concluziile. Noi nu avem ce discuta cu platforma „DA” care a devenit sau tinde să devină partid politic. Toate discuţiile vor avea loc în alegeri sau în momentul în care vor deveni un partid politic şi vom încerca să vedem de unde-şi trage seva, cine sunt liderii acestora şi care sunt scopurile lor pentru care vor să ajungă în politică şi, eventual, în Parlament şi la putere.
Viitorul lui Gaburici
Protestele care au avut loc au fost însoţite de cererea de demitere a Guvernului Gaburici. Cum credeţi, aceasta se poate întâmpla?
Aici este o problemă de timp. Când va fi schimbat mai repede Guvernul Gaburici: în momentul în care îşi va da demisia sau în momentul în care Procuratura îl va aduce în faţa instanţei de judecată pentru faptul că are o diplomă falsă, ceea ce depăşeşte limitele Codului penal? Trebuie să vedem. Gaburici încearcă acum să fie în rol de mare erou, ştiind foarte exact că şi-a cumpărat diplomă de la Piaţa Centrală. Şi toată problema rezidă în acest lucru. Nu poate să reziste foarte mult timp un Guvern ce are în faţă un prim-ministru care este cercetat penal şi care în toată ziua trebuie să meargă la Procuratură şi să dea explicaţii de la ce colţ al Pieţii Centrale şi-a cumpărat diploma şi câţi bani a dat pe ea. Este imposibil acest lucru, deoarece decredibilizează întregul sistem de stat.
Partidul Liberal se va implica într-o eventuală modificare a structurii Guvernului?
Noi întotdeauna suntem implicaţi în procesele politice care au loc în Republica Moldova. Principalul obiectiv al Partidului Liberal sunt câştigarea alegerilor locale şi, în mod special, cele din municipiul Chişinău. Iar toate evoluţiile sau involuţiile politice post electorale vor fi analizate cu minuţiozitate de Partidul Liberal, toate deciziile vor fi coordonate cu societatea civilă, partenerii de dezvoltare din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii şi vom găsi cea mai bună soluţie pentru Republica Moldova şi pentru Partidul Liberal.
Protest şi miting în aceeaşi zi
Amintim că duminică, 7 iunie, Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost împărţită între susţinătorii platformei „Demnitate şi Adevăr” şi Partidul Liberal. Primii au scandat lozinci de demitere a mai multor persoane publice, iar liberalii ţineau discursuri în care invitau cetăţenii să-i voteze pe 14 iunie. Pe scenele improvizate de cele două tabere se ţineau discursuri înflăcărate. Cele câteva mii de persoane adunate în PMAN nu puteau înţelege ce se întâmplă, deoarece microfoanele răsunau din două părţi cu mesaje diferite. Se crease un haos. Acesta s-a accentuat mai ales în momentul când, pentru câteva minute bune, susţinătorii ambelor grupuri s-au îmbrâncit, fiecare fiind nemulţumit de prezenţa celuilalt.