SCANDAL: Oficiali moldoveni şi diplomaţii occidentali s-au retras de la recepţia organizată de Ambasada Rusiei la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecarea a fost făcută în semn protest faţă de faptul că gazdele i-au dat cuvântul lui Vladimir Iastrebceak, prezentat drept ŞEF al diplomaţiei transnistrene. Recepţia a fost organizată cu ocazia sărbătorii naţionale Ziua Rusiei.

UPDATE 20.45:
Potrivit Publica TV, mai multe persoane dar şi ziarişti prezenţi la eveniment au confirmat incidentul.
Retragerea delegaţiei Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldovei a fost urmată de plecarea diplomaţilor Statelor Unite ale Americii şi ai unor state membre a Uniunii Europene
Nimeni dintre diplomații sau oficialii Republicii Moldova nu au comentat deocamdată acest incident.

Părerile analiştilor se divizează. Unii califică gestul lui Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Chişinău a pe o acţiune pregătită din timp, alţii din contra consideră că oficialii moldoveni au acţionat prea impulsiv.

Or, Iastrebciak şi alţi reprezentanţi ai administraţiei separatiste de la Tiraspol vin frecvent la Chişinău. Au mai fost şi anterior la asemenea recepţii, dar autorităţile moldoveneşti aşa şi nu au reacţionat.

Ivan Sviatcencho, comentator politic la Publica TV a declarat că incidentul va face mai dificil dialogul dintre părţile participante la procesul de negocieri, mai ales în condiţiile în care pentru 21 iunie este planificată reluarea acestuia.
Oazu Nantoi, expert la Institutul de Politici Publice, apreciază gestul ca pe o demonstraţie a poziţiei civice faţă de susţinerea pe care o acordă autorităţile ruse separatiştilor.

Este de aşteptat ca mâine Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova să vină cu o declarație oficială în acest sens.

Citiţi mai mult despre ce crede Valeri Kuzmin despre relaţiile moldo-ruse: Ambasadorul Rusiei în Moldova: „Relațiile dintre Moldova şi Rusia se află în perioada aşteptărilor“ şi Valeri Kuzmin, Ambasadorul Rusiei: „UE nu intenţionează să primească Moldova"

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite