PRESA DE LA MOSCOVA Rusia trimite la Chişinău în calitate de ambasador un pensionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Farit Mukhametişin aşteaptă să fie numit ambasador la Chişinău
Farit Mukhametişin aşteaptă să fie numit ambasador la Chişinău

Noul ambasador al Federaţiei Ruse în Republica Moldova ar putea fi Farit Mukhametşin, actualul director al Agenţiei Federale pentru relaţiile cu CSI, cu compatrioţi ce locuiesc peste hotare şi de Cooperare Internaţională umanitară (Rossotrudnichestvo).

Potrivit portalului Regnum, Farit Mukhametshin, director din anul 2008 al Agenţiei Rossotrudnichestvo aşteaptă numirea în timpul apropiat în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse la Chişinău.

Tatiana Poloskova, doctor în Ştiinţe Politice precizează într-un articol publicat de Regnum că Farit Mukhametshin va împlini la 31 ianuarie 2012, vârsta de 65 de ani şi în mod logic ar trebui să plece la odihna bine-meritată şi nicidecum la Chişinău.

„În Republica Moldova, Rusia nu are nevoie de un simplu figurant, ci de o persoană activă, competentă, şi cel mai important, un şef de misiune diplomatică principial în apărarea intereselor ruseşti", afirmă Tatiana Poloskova. Autorul susţine că anume aceste calităţi iau lipsit lui Farit Mukhametshin în timpul activităţii sale în calitate de ambasador în Uzbekistan, ţară care a părăsit Comunitatea Economică Euroasiatică, ceea ce ar fi constituit un important eşec diplomatic pentru Federaţia Rusă.

În prezent ambasador la Chişinău este Valerii Kuzmin, care ocupă această funcţie din iulie 2007.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite