Piesa Doiniței Gherman, „Viața“, a fost inclusă și în topurile muzicale românești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se pare că Eurovisionul din acest an nu a fost nicidecum un eșec pentru tânăra interpretă Doinița Gherman. Piesa „Viața", cu care artista a participat la etapa națională a concursului, a fost aleasă și inclusă în emisiunea „Top Românesc", de la Radio România Actualități.

Melodia va exista în top o lună de zile, timp în care ascultătorii o vor putea vota. Cătălin Gondiu, producătorul Doiniței Gherman, a declarat că această piesă nu este decât un început de colaborare cu posturile de radio și TV din România.

„Ne bucurăm că am fost remarcați și peste Prut, odată ce ne-am stabilit ca obiectiv să cântăm și pentru publicul de-acolo, să deschidem noi uși, colaborând cu oamenii de creație pe care-i întâlnim", a spus Cătălin.

Mai mult decât atât, interpreta pregătește și un videoclip la piesa „Viața". Filmările au avut loc la Soroca și Orheiul-Vechi și va fi lansat în curând.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite