La Chişinău începe Târgul Universităţilor din România
0
Târgul Universităţilor din România are loc în perioada 2-5 iulie. Evenimentul se află la cea de-a X-a ediţie şi are drept scop informarea absolvenţilor de gimnaziu şi de liceu din Republica Moldova cu privire la admiterea la învăţământul preuniversitar şi universitar din România pentru anul 2021, transmite IPN.
Pe 2-3 iulie, tinerii interesaţi să-şi continue studiile în România sunt aşteptaţi în mun. Chişinău, pe Aleea Clasicilor, în intervalul 09.00 – 16.00.
Pe 4 iulie – în mun. Bălţi, la Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, în intervalul 09.00 – 16.00.
Pe 5 iulie – în or. Cahul, la Universitatea ,,B.P. Haşdeu”, orele 10.00 – 15.00.
Târgul este organizat de Federaţia Tinerilor Români de Pretutindeni. Vizitatorii vor avea ocazia să se informeze cu privire la procesul de admitere la studiile preuniversitare şi universitare din România. Să afle toate informaţiile necesare despre perioada admiterii, numărul de locuri alocat la toate universităţile din România, lista actelor necesare, criteriile de selecţie a candidaţilor şi alte informaţii utile.
Cristin Murafa, preşedinte FTRP România, precizează că România acordă anual în jur de 5000 de burse pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova şi multe facilităţi. E vorba de cazare gratuită pentru tinerii admişi la buget, posibilitate de angajare temporară şi acces la programe culturale şi educaţionale de tip Erasmus, Work and Travel.
Evenimentul este creat pe pagina de facebook a Federaţiei Tinerilor Români de Pretutindeni şi poate fi accesat online.