Infectările COVID-19, în creştere în Republica Moldova. Numărul de paturi în spitalele din Chişinău e la limită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus R. Moldova

În Capitală, după o scădere în primele săptămâni ale lunii ianuarie, infectările cu COVID-19 sunt în continuă creştere. Autorităţile municipale atenţionează că numărul de paturi în spitale este la limită.

„Capacitatea totală de spitalizare în spitalele municipale este de 1.163 de paturi şi 200 de paturi de triaj la Moldexpo. La momentul actual, sunt internaţi în spitalele municipale 1.067 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 48 sunt în stare foarte gravă, 411 – în stare gravă”, a precizat şefa Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, Tatiana Bucearschi, la şedinţa operativă de la Primărie, transmite IPN.

Din 12 februarie, pentru pacienţii cu COVID-19 au fost reactivate 130 de paturi la Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie. În opinia şefei de la Sănătate, creşterea numărului de infectări este cauzat de faptul că populaţia s-a relaxat în ultimele săptămâni şi nu mai respectă strict măsurile de protecţie. Respectarea lor este necesară în transportul public, la locul de muncă şi în cazul persoanelor care sunt tratate la domiciliu. Tatiana Bucearschi nu exclude că această explozie de cazuri ar putea avea legătură şi cu noile tulpini de virus depistate în statele europene, care puteau să ajungă în Republica Moldova.

Referitor la procesul de vaccinare, şefa Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate a reiterat că autorităţile sunt în aşteptarea vaccinurilor anunţate pentru jumătatea lunii februarie. „Tot ce e necesar pentru pregătirea şi începerea imunizării e discutat cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. La nivel de municipalitate, sunt formate echipele de asistenţă medicală primară, este instruit personalul medical care va fi implicat şi sunt stabilite şi organizate spaţiile de imunizare. Totodată au fost perfectate şi listele de aşteptare a imunizării”, a spus Tatiana Bucearschi.

Până în prezent, în Chişinău au fost confirmate 72.272 de cazuri COVID-19. 1.170 de pacienţi au decedat. Statisticile arată că cele mai afectate sunt grupele de vârstă 30-39 de ani şi persoanele de peste 60 de ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite