Eurovision cu scandal la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi semifinalişti ai etapei naţionale sunt supăraţi şi acuză membrii juriului de incompetență și subiectivism. Tinerii artiști, majoritatea participanţi sau câştigători ai proiectului „Fabrica de Staruri", au contestat rezultatele semifinalei.

Concurenţii spun că membrii juriului au eliminat intenţionat din concurs piesele semnate de compozitorul Alexandru Braşoveanu. „Juriul motivează că nu a ştiut care sunt piesele mele, deşi la toate cele şapte cântece era indicat numele textierului şi cel al compozitorului", spune Braşoveanu.

Totodată, Braşoveanu a dat de înţeles că piesele sale n-au ajuns în finală din cauza compozitorului Anatol Chiriac, membru al juriului. „Domnul Chiriac mi-a pus doar note de zero şi doi, deşi baremul era de 12 puncte, în comparaţie cu Liviu Ştirbu, un alt compozitor, care mi-a dat calificative maxime. Este imposibil ca doi profesionişti să aibă păreri atât de diferite", a completat Braşoveanu, adăugând că „unii membri ai juriului pur şi simplu au uitat ce trebuie să facă şi au demonstrat incompetenţă privind criteriile de selectare".

ÎŞI CER LOCUL ÎN SHOWBIZ

Printre semifinalişti se numără Alex Belenkii, Ionel Istrati, Dyma, Elena Condorache, Danu Boian sau Sergiu Căruntu. Concurenţii spun că rezultatele acestui concurs sunt încă o dovadă că tinerii artişti nu sunt apreciaţi pe piaţa muzicală autohtonă, din cauza interpreţilor cunoscuţi.

„Cei care deja au un nume fac tot posibilul ca să ne împiedice să ieşim în evidenţă, să ne promovăm", a exclamat Elena Condorache. Artiştii vor alţi oameni în juriu. „Vrem să fim apreciaţi de artişti moderni, care înţeleg că Eurovisionul nu este San Remo, unde contează doar vocile. Îi vrem în juriu pe Dan Bălan, Natalia Gordienco, Teodor Rădulescu", au spus semifinaliştii.

La rândul său, compozitorul Anatol Chiriac respinge toate acuzaţiile. „Este o reacţie potrivită vârstei pe care o au. Acuzaţiile lui Braşoveanu sunt total nefondate. Participanţii nici n-au de unde şti cine şi ce note le-a pus. Aş putea să-i demonstrez că nu are dreptate, dar, conform regulamentului concursului, notele nu pot fi făcute publice", a explicat compozitorul. „Acţiunea lui Braşoveanu este doar o modalitate de a a-şi face PR", a mai spus Anatol Chiriac.

BRAȘOVEANU, AUTORUL FIGHT

În fiecare an, Alexandru Brașoveanu a avut piese participante la Eurovision. În 2007, tânărul compozitor a semnat piesa „Fight" a Nataliei Barbu, care s-a clasat pe locul 10 pe scena de la Helsinki. Începând cu 2008, alte două piese selectate pentru a reprezenta Moldova la Eurovision au fost îmbunătăţite de către Brașoveanu, la solicitarea interpreţilor și a organizatorilor.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite