Deputata Ana Guţu a fost numită preşedinta Comisiei cultură,  ştiinţă, educaţie şi mass-media a APCE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Guţu este membră a Partidului Liberal Reformator FOTO: anagutu.net
Ana Guţu este membră a Partidului Liberal Reformator FOTO: anagutu.net

Membra Partidului Liberal Reformator, Ana Guţu, a fost propusă de grupul politic Alianţa Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa (ALDE), căruia i-a revenit preşedinţia Comisiei cultură, ştiinţă, educaţie şi mass-media din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Grupul politic ALDE, întrunit în număr de 62 membri, inclusiv supleanţi, au agreat în unanimitate candidatura deputatei din Moldova.

Ana Guţu a declarat pentru Media Azi că va trebui să fie prezentă de patru ori pe an la reuniunile APCE, precum şi la comisiile permanente între sesiunile plenare şi la reuniunile comisiei sale, pe care le va modera. Ana Guţu va primi „moştenirile“ predecesorilor săi în termeni de priorităţi ale comisiei pentru cultură, ştiinţă şi mass-media.

„Este o comisie foarte mare, are şi trei subcomisii - pentru tineret şi sport, pentru învăţământ superior şi educaţie şi pentru mass-media - şi întocmeşte cele mai multe rapoarte. Este o comisie importantă din punct de vedere al acestor rapoarte care pot fi pe tehnologie, etica cercetării, ştiinţă, libertatea de exprimare, educaţie, minorităţi şi dialoguri interculturale şi altele“, a spus Ana Guţu, care a precizat că primeşte aceste sarcini cu modestie şi că urmează să examineze foarte atent activitatea comisiei sale.

Sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei  a demarat ieri şi va dura până pe 31 ianuarie. Este pentru prima dată când un membru APCE din Republica Moldova va ocupa funcţia de preşedinte al unei comisii APCE.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite