Cât te costă o evadare de weekend din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul de Crăciun de la Viena este una dintre destinaţiile city break cele mai căutate, din această perioadă
Târgul de Crăciun de la Viena este una dintre destinaţiile city break cele mai căutate, din această perioadă

Aparent mai accesibile, ofertele turistice de tip city break propuse de agenţiile moldoveneşti sunt atractive doar dacă pleci cu maşina sau iei un avion low-cost din România.Aparent mai accesibile, ofertele turistice de tip city break propuse de agenţiile moldoveneşti sunt atractive doar dacă pleci cu maşina sau iei un avion low-cost din România.

Ai rămas fără zile de concediu în acest an şi ai chef de ducă, peste mări şi ţări, în prag de sărbători? Află că îţi poţi rezerva oricând un sfârşit de săptămână relaxant în câteva destinaţii europene, în funcţie de banii tăi de vacanţă.

Cu toate că la noi cursele aeriene low-cost nu sunt atât de ieftine ca-n alte ţări, reporterii „Adevărul" s-au interesat pentru tine de nişte mini-sejururi tentante.

Cea mai ieftină ofertă găsită pentru luna decembrie este la Viena, în aşa-numita „Piaţă de decembrie" din vecinătatea Palatului Schönbrunn, dedicată suvenirurilor de Crăciun. Pentru două nopţi într-un hotel de patru stele din centrul capitalei austriece poţi plăti între 75 şi 155 de euro de persoană, în funcţie de tipul de cazare ales.

„Mergem des în city breaks în Austria şi-n Ungaria, pentru că avem prieteni acolo. Ne ducem cu maşina, aşa-i mai relaxant. Iarna asta ne-am propus să mergem în vacanţă la munte, în România", spune Marta Balan, angajată la Starea civilă.

Din România zbori mai ieftin

Dacă nu poţi merge cu maşina, cel mai convenabil este să îţi rezervi un bilet de avion, cu plecarea din Bucureşti. „Din Chişinău putem rezerva bilet de avion până la Viena, de la 187 de euro. Dar mai ieftin este din Bucureşti, de unde puteţi găsi zboruri chiar şi cu 65 de euro. Majoritatea clienţilor care caută city break-uri sunt tineri şi se orientează către târgurile de Crăciun de la Viena şi Budapesta", spune Tatiana Târceag, consultant de vânzări la o agenţie de turism.

Această mai adaugă că pentru o excursie de acest fel în capitala Ungariei mini-sejururile încep de la 130 de euro de persoană, cu demipensiune la hotel de patru stele.

„E mai convenabil să pleci din România, pentru că biletele de avion sunt mult mai ieftine decât la noi. De când am cetăţenia română prefer să merg vara în weekenduri în Spania şi în Portugalia", susţine şi Oxana Stipuleac, manager.

Pentru cei cu dare de mână, tur-operatorii moldoveni propun plecări în Praga, unde, la tarife de 310 de euro pe sejur de persoană, ai parte de două nopţi de cazare cu demipensiune într-un hotel de trei stele, dar şi zborul dus-întors, cu plecare din Kiev. Oraşul îndrăgostiţilor e disponibil de la 380 de euro pentru doi adulţi şi pentru patru zile, cu cazare la trei stele. Agenţia însă nu a inclus şi zborul în ofertă.

Ceva mai ieftin şi poate mai atractiv pentru iubitorii de shopping este Istanbulul, unde preţurile pornesc de la 265 de euro de persoană. De aceşti bani beneficiezi de cazare pentru trei zile într-un hotel de patru stele în centrul oraşului şi transport cu avionul tur-retur, din Bucureşti.

City break moldovenesc

Spre deosebire de sejururile obişnuite, ofertele de tip city break sunt calculate pentru câte două-trei zile, de obicei în weekend, şi includ zboruri low-cost către oraşele de destinaţie. În Moldova, însă, din lipsa curselor aeriene ieftine, astfel de sejururi includ doar cazarea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite