Turistă româncă moartă în Thailanda în timp ce încerca să-şi facă un selfie la o cascadă
0O turistă româncă de 23 de ani a murit în timp ce încerca să-şi facă un selfie la o cascadă din Thailanda. Femeia ar fi alunecat, iar în timpul căderii s-ar fi lovit cu capul de stâncile de la nivelul doi al cascadei, relatează Bangkok Post.
Tânăra se afla în vacanţă împreună cu un prieten pe insula Koh Samui, iar în încercarea de a face un selfie cu cascada Na Muang a alunecat şi a căzut în gol, conform Bangkok Post.
Întâmplarea a avut loc sâmbătă, 14 mai, în jurul orei 15.00. Primarul comitatului Koh Samui, Chayapon Intarasupa, a afirmat pentru presa thailandeză că mai multe echipe de salvatori au fost trimise la faţa locului. Medicii au spus că tânăra murise în urma căzăturii.
Prietenul cu care femeia se afla în vacanţă le-a spus salvatorilor că ea realiza o fotografie pe marginea celui de-al patrulea nivel al cascadei, a alunecat şi a căzut lovindu-se cu capul de o stâncă de la al doilea nivel. Apoi, salvatorii au constatat că femeia avea răni grave la cap.
Tânăra avea cetăţenie română, însă locuia în Austria. Se afla de câteva zile în vacanţă în Thailanda şi era cazată în nordul insulei.
Cadavrul ei a fost transportat la Spitalul Koh Samui pentru o examinare post-mortem.
Un alt eveniment asemănător a avut loc pe 14 noiembrie 2019 când un turist francez de 30 de ani a murit căzând la aceeaşi cascada, în timp ce încerca să-şi facă selfie.
În regiune există mai multe panouri care îi atenţionează pe turişti cu privire la pericolele existente, afirmă presa thailandeză.