Tesla a început construcţia unei mega-uzine în China, prima în afara Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constructorul auto american Tesla, specializat în maşini electrice, a dat startul luni construcţiei unei mega-uzine în Shanghai, prima în afara Statelor Unite şi care îi va permite accesul la piaţa chineză, cea mai mare din lume, relatează AFP.

Fondatorul şi patronul Tesla, Elon Musk, a anunţat luni începerea lucrărilor. „Suntem nerăbdători să demarăm astăzi procesul de construcţie a mega-uzinei @Tesla din Shanghai!“, a scris el pe contul său de Twitter.

„Scopul este de a termina construcţia în vara aceasta, de a începe producţia pentru Model 3 la sfârşitul anului şi de a atinge un volum mare de producţie în cursul anului viitor“, a precizat Musk, notând că modelele mai scumpe ale Tesla vor fi produse în Statele Unite.

Model 3 este mai compact şi mai puţin costisitor decât Model S şi Model X. Comercializat în SUA, acest model este aşteptat luna viitoare în Europa.

Patronul Tesla a participat la ceremonia de lansare a lucrărilor alături de oficiali din oraşul Shanghai, între care primarul Ying Yong.

Tesla devine astfel prima întreprindere care beneficiază de noua politică ce-i permite unui constructor auto străin să-şi stabilească în China o filială 100% proprie, a subliniat agenţia oficială China Nouă. Până în prezent, China impunea un parteneriat cu un actor local din domeniu.

Uzina Tesla va avea o suprafaţă de 865.000 de metri pătraţi.

Cu riscul căderii în mijlocul conflictului comercial sino-american, Tesla şi-a dezvăluit în iulie intenţia de a se dota cu o uzină cu o capacitate de producţie anuală de peste 500.000 de maşini în China, prima în afara Statelor Unite.

China a impus tarife vamale unor importuri în sectorul auto, dar le-a suspendat în decembrie, în urma armistiţiului convenit de Xi Jinping şi Donald Trump.

Ceremonia de începere a lucrărilor la „mega-uzină“ Tesla intervine în momentul în care o delegaţie americană se află la Beijing în scopul de a încerca să pună capăt conflictului comercial bilateral.

Potrivit Bloomberg, uzina va costa aproximativ cinci miliarde de dolari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite