Tablou apocaliptic la Sydney. O tornadă a făcut ravagii în metropola australiană VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafale de vânt de până la 213 km/h, grindină de mărimea unei mingi de golf, inundaţii şi pene de curent. Metropola australiană Sydney a fost lovită miercuri de o tornadă rară, care a lăsat în urmă pagube materiale serioase, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Tornada a lăsat fără curent electric mii de locuinţe şi clădiri de birouri, dar, până în prezent, nu au fost înregistrate victime.

La aeroportul din Sydney, zborurile au avut întârzieri, iar persoanele dintr-un centru comercial din estul oraşului au fost evacuate, după ce bucăţi din acoperiş au început să cadă.

Tornada a afectat, de asemenea, mai multe oraşe din zona sudică de coastă a statului New South Wales, printre care Nowra, unde 39 de persoane au fost evacuate dintr-o farmacie, după ce acoperişul s-a prăbuşit. 

image

În peninsula Kurnell, la sud de Sydney, cel puţin 25 de case au fost grav avariate, iar drumurile au fost blocate de copaci şi stâlpi de electricitate doborâţi. Un voluntar al Serviciului de Intervenţii a declarat pentru ABC Radio că unii localnici au fost evacuaţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite