Situaţie bizară în Melbourne. Australienii sunt îngrijoraţi după dispariţia unor capete umane dintr-un cimitir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nils Versemann / Shutterstock
Nils Versemann / Shutterstock

Două capete umane au fost furate din morminte separate, dintr-un cimitir din Melbourne. Poliţia spune că faptele înspăimântătoare au speriat familiile celor decedaţi, cât şi pe alţi australieni.

Anchetatorii au spus că din sicriele aflate în cavouri au fost furate doar capetele umane. Ben Jarman, ofiţerul care conduce ancheta, a declarat că primul furt a avut loc în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, iar cel de-al doilea, trei nopţi mai târziu.

Jafurile au fost săvârşite din cavouri aflate în spatele cimitirului şi au fost anunţate la poliţie de către persoane care au observat că acestea fuseseră devastate, scrie The Guardian.

Poliţia a precizat că nu există legături cunoscute între cele două persoane ale căror morminte au fost vizate. De asemenea, nu se pot oferi detalii concrete, deoarece nu se cunosc tâlharii.

„Pentru că este o infracţiune atât de neobişnuită, până când nu ajungem la autor să aflăm un motiv, este foarte dificil să ne pronunţăm”, a spus el.

Ofiţerul a mai spus că în regiune nu au fost înregistrate fapte similare. De asemenea, se suspectează că la furturi au participat mai multe persoane, având în vedere că accesul propriu zis la sicrie este complicat, iar pagubele lăsate în urmă sunt semnificative. Hoţii, însă, au lăsat urme la faţa locului care ar putea duce la identificarea lor.

După săvârşirea acestor furturi, poliţia a anunţat că a mărit numărul de patrule în zonă, iar administraţia cimitirelor a spus că va îmbunătăţi sistemul de securitate şi va instala inclusiv camere de supraveghere.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite