Secretarul General al ONU atrage atenţia asupra ilegalităţii unei intervenţii militare a SUA în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că folosirea forţei militare este legală numai în situaţiile de legitimă apărare sau când există autorizaţia Consiliului de Securitate, punând sub semnul întrebării legalitatea planurilor Statelor Unite de a ataca Siria fără acordul Naţiunilor Unite.

Ban Ki-moon a discutat cu reporterii după ce marile agenţii de presă au relatat că preşedintele american se bucură de susţinerea a doi lideri republicani importanţi în Congresul american, în ceea ce priveşte decizia sa de a interveni militar în Siria, pentru a-l „pedepsi“ pe Bashar al-Assad.

 „Înţeleg argumentul în favoarea prevenirii folosirii armelor chimice în viitor, însă în acelaşi timp trebuie să ne gândim dacă nişte acţiuni „de pedepsire“ vor preveni şi mai multă vărsare de sânge şi vor facilita o soluţionare politică a conflictului, sau nu“, a afirmat Ban Ki-moon.

„Utilizarea forţei este legală numai când un stat acţionează în legitimă apărare în concordanţă cu Articolul 51 din Carta ONU sau când Consiliul de Securitate aprobă o asemenea acţiune“, a concluzionat Ban Ki-moon.

Secretarul General al ONU a readus în discuţie numărul impresionant de victime ale conflictului care durează de peste de doi ani, şi anume 100.000, conform estimărilor ONU. 

Ban Ki-moon a declarat că trebuie luată în considerare şi proporţia celor ucişi de acest conflict, în mod convenţional, faţă de victimele atacului chimic, şi implicit escaladarea violenţelor după o eventuală intervenţie punitivă a SUA.

„Cei vinovaţi de comiterea unor atacuri cu arme de distrugere în masă, interzise de legile internaţionale, trebuie aduşi în faţa justiţiei. Nu ar trebui să existe nicio acţiune punitivă“, a concluzionat liderul ONU.

În discursul său de sâmbătă, Obama reiterase faptul că „se simte pregătit să meargă mai departe şi fără aprobarea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, care este momentan complet paralizat şi nu se arată dispus să îl tragă la răspundere pe Assad“.

Rusia, susţinută de China, şi-a folosit dreptul de veto în Consiliul de Securitate de trei ori până acum, pentru a bloca rezoluţile care îl condamnau pe Assad şi guvernul său. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite