Rusia sare în ajutorul lui Trump: va ajuta SUA să negocieze cu Iranul privind programul nuclear
0Rusia a anunțat că este de acord să ajute administrația lui Donald Trump să comunice cu Iranul pe diferite subiecte, inclusiv programul nuclear al Teheranului și sprijinul acestuia pentru grupările regionale antiamericane.

Conform presei de stat ruse citate de Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „Rusia consideră că Statele Unite și Iranul ar trebui să își rezolve toate problemele pe calea negocierilor”, iar Moscova „este pregătită să facă tot ceea ce îi stă în puteri pentru a realiza acest lucru”.
Rusia și-a adâncit relațiile cu Republica islamică după începerea războiului în Ucraina și a semnat un tratat de cooperare strategică cu Iranul în ianuarie, scrie Agerpres.
La 25 februarie, miniștrii de externe ai Iranului și Rusiei au reafirmat angajamentul pentru stabilitate, integritate teritorială și pace în Siria, în contextul tensiunilor dintre diverse grupări din țară.
Abbas Arachi, ministrul iranian de Externe, a declarat că țara „dorește stabilitatea, pacea, păstrarea integrității teritoriale și progresul Siriei pe baza voinței poporului”, subliniind că viziunea Teheranului este aliniată cu cea a Moscovei.
De asemenea, Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, a declarat că este important să fie menținută unitatea teritorială a Siriei și a condamnat „orice încercare de a instiga la separatism în diferite regiuni ale țării arabe”. Acesta a recunoscut că în Siria „continuă să existe diviziuni, dintre care unele duc la confruntări armate”, dar a promis că Rusia va continua eforturile pentru stabilizare.
Cu o zi înainte, SUA anunțase nou pachet de sancțiuni împotriva Iranului, vizând 22 de persoane și 13 nave implicate în transportul ilegal de țiței. Această măsură marchează reluarea strategiei de „maximă presiune” asupra Teheranului.
„Acțiunea de astăzi reprezintă un prim pas pentru materializarea campaniei de maximă presiune a președintelui Trump asupra regimului iranian, întrerupând încercările acestuia de a obține venituri din petrol pentru finanțarea activităților teroriste”, se menționează în comunicatul Departamentului de Stat.