Reprezentanţa ONU în China neagă că ar vinde bilete pe o arcă a supravieţuirii în caz de Apocalipsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arca construită de un chinez pentru sfârşitul lumii FOTO AFP
Arca construită de un chinez pentru sfârşitul lumii FOTO AFP

Reprezentanţa ONU în China a negat vineri că se află la originea unor vânzări de bilete ce poartă sigla sa, care oferă acces la o arcă în vederea supravieţuirii unei apocalipse anunţate odată cu sfârşitul calendarului maya, potrivit site-ului de microblogging oficial.

„ONU nu a emis bilete pe barcă", se arată într-un mesaj postat pe Sina Weibo, echivalentul cinez al reţelei de socializare Twitter.

Sigla ONU a fost imprimată pe bilete care oferă acces pe o „arcă chinezo-tibetană" sau o „arcă a lui Noe", puse în vânzare pe site-uri chineze de licitaţii cu preţul de aproximativ zece yuani (1,2 euro), deşi valoarea lor "oficială" ar fi de zece miliarde de yuani, relatează AFP.

Plecarea are loc pe 21 decembrie la prânz, iar pasagerii sunt informaţi că "îmbarcarea se încheie cu 15 minute înainte de plecare".

Predicţii ale unei apocalipse s-au multiplicat în China, în urma succesului înregistrat de filmul hollywoodian "2012", inspirat parţial de o presupusă profeţie privind sfârşitul lumii odată cu sfârşitul calendarului maya.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite