Profesorul Librescu, omagiat de Bush în discursul de Ziua Recunoştinţei
0Preşedintele american George W. Bush a salutat, în discursul său de Ziua Recunoştinţei, curajul profesorului israelian de origine română Liviu Librescu, care a murit încercând să salveze
Preşedintele american George W. Bush a salutat, în discursul său de Ziua Recunoştinţei, curajul profesorului israelian de origine română Liviu Librescu, care a murit încercând să salveze viaţa unor studenţi în timpul atacului de la Universitatea Virginia Tech, din Statele Unite.
Bush a evocat numeroase personalităţi sau aspecte contemporane şi din trecut care au marcat istoria Statelor Unite în discursul său, al cărui conţinut a fost publicat pe site-ul Casei Albe. El a menţionat contribuţia unor eroi naţionali ca George Washington sau Abraham Lincoln, dar şi episoadele mai puţin măgulitoare ale sclaviei şi Războiului Civil.
Liderul de la Casa Albă şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cei care se sacrifică în numele principiilor Declaraţiei de Independenţă, în virtutea căreia "cu toţii ne naştem egali, cu dreptul natural la viaţă, libertate şi căutarea fericirii".
Dar a dat şi exemple ale oamenilor simpli, care au dat dovadă de intenţii bune şi bună cetăţenie.
"În această zi ne aducem aminte de multe exemple de bună-credinţă ale poporului american pe care le-am văzut anul trecut.
Ne amintim de profesorul de la Virginia Tech care a murit încercând să oprească un atacator să intre în clasa lui. Ca supravieţuitor al Holocaustului, profesorul Liviu Librescu a văzut ceea ce a fost mai rău în oameni - şi totuşi, prin sacrificiul său, ne-a arătat ce este mai bun", a declarat liderul american. Ziua Recunoştinţei este o sărbătoare anuală, celebrată în SUA în a patra joi a lunii noiembrie.























































