Primele arme chimice au fost evacuate din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urmări ale unui atac chimic în Siria
Urmări ale unui atac chimic în Siria

Primul transport de armament chimic a fost evacuat din Siria în conformitate cu acordul internaţional semnat de regimul de la Damasc, anunţă misiunea responsabilă de această operaţiune, relatează AFP.

"O primă cantitate de materiale chimice au fost evacuată de la două depozite, fiind transporată la Portul Lattaqia şi urcată la bordul unei nave daneze", anunţă Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi Organizaţia Naţiunilor Unite.

"Această operaţiune marchează începerea procesului de transfer al armamentului chimic din Republica Arabă Siriană în apele internaţionale, în vederea distrugerii", precizează misiunea internaţională.

Securitatea transportului este garantată de nave militare din China, Danemarca, Norvegia şi Rusia.

Potrivit unei rezoluţii ONU, arsenalul chimic sirian urmează să fie distrus până pe 30 iunie 2014.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 120.000 de morţi.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite