PE îl critică pe Frattini într-o rezoluţie
Actuala problemă între România şi Italia a aprins spiritele în Parlamentul European, unde diferitele grupuri politice nu au putut redacta o rezoluţie comună privind libera circulaţie a
Actuala problemă între România şi Italia a aprins spiritele în Parlamentul European, unde diferitele grupuri politice nu au putut redacta o rezoluţie comună privind libera circulaţie a persoanelor.
Acestea nu s-au înţeles cu privire la atitudinea comisarului european al justiţiei, Franco Frattini, faţă de această situaţie.
Textul rezoluţiei votate ieri încurajează găsirea unei soluţii între guvernul român şi cel italian şi condamnă actele de violenţă şi xenofobie.
Rezoluţia conţine însă un paragraf prin care se spune că afirmaţiile recente făcute de vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, în presa italiană sunt contrare spiritului directivei europene care stabileşte libera circulaţie a cetăţenilor UE.
Surse din PE au explicat pentru RFI că PPE l-a împiedicat pe vicepreşedintele său, românul Marian Jean Marinescu, să negocieze cu restul grupurilor politice scoaterea din text a criticilor la adresa lui Frattini. Conservatorii au rămas fermi pe poziţie şi nu au negociat.
Ei au dorit ca socialiştii, liberalii şi stânga europeană să renunţe la paragraful ce-l priveşte pe comisar, fără a face alte concesii textului. La sfârşitul dezbaterii pe acest subiect, în plenul PE , Frattini, vizibil enervat, a susţinut că nimeni nu poate nega eforturile depuse de el pentru a împăca ambele părţi.
După ce a amintit înţelegerile cu guvernul italian pentru securitatea citadină şi a luat apărarea României corectând cifrele italiene, ce arată o criminalitate mult mai mare decât cea reală, Frattini s-a gândit că nu ar strica să le explice românilor şi ce altceva a mai făcut pentru ei.
"Parlamentarii români care au luat cuvântul în această dezbatere ştiu mai bine ca alţii ce am făcut eu pentru integrarea europeană a României, prin rapoarte, consilii şi vizite", a spus el. "Ei bine, nu cred că cineva se îndoieşte de respectul pe care îl port poporului român", a adăugat Frattini.



















































