Nouă morți și zeci de răniți după explozia unei cisterne cu gaz blocate sub un pod, lângă Johannesburg, în Africa de Sud | VIDEO
0Explozia unei cisterne de gaz la Boksburg, la aproximativ 40 de kilometri est de Johannesburg, a provocat moartea a nouă persoane şi rănirea altor 40, au anunţat sâmbătă serviciile de urgenţă, informează AFP, citată de Agerpres.
La primele ore ale dimineţii, camionul a rămas blocat sub un pod, în apropierea unui spital şi a unor case.
„Am primit un telefon în jurul orei 7:50. Pompierii s-au dus să stingă un incendiu. Din păcate, camionul a explodat apoi“, a declarat pentru AFP William Ntladi, purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din zonă.
Videoclipurile amatorilor care circulă pe reţelele de socializare arată explozia unei mingi de foc uriaşe sub pod. Probabil că cisterna era prea înaltă pentru a trece pe sub pod.
Aceasta era plină cu 60.000 de litri de gaz GPL, folosit pentru cuptoare şi aragazuri, şi venea din sud-estul ţării, a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că şoferul rănit a fost spitalizat.
Dintre cei 40 de răniţi, 19 sunt în stare gravă, alţi 15 sunt grav afectaţi, dar în stare stabilă, în timp ce şase pompieri au fost uşor răniţi, a precizat purtătorul de cuvânt.