Noi violenţe între forţele de ordine israeliene şi palestinieni la moscheea Al Aqsa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palestinienii au sărbătorit în stradă încetarea atacurilor dintre Israel şi Hamas. Foto Profimedia
Palestinienii au sărbătorit în stradă încetarea atacurilor dintre Israel şi Hamas. Foto Profimedia

Forţele de securitate israeliene au folosit grenade şi gloanţe de cauciuc  împotriva palestinienilor adunaţi la moscheea Al Aqsa pentru a-şi exprima solidaritatea cu Gaza şi cu rezidenţii din cartierul Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est ce riscă să fie evacuaţi, relatează CNN.

Un jurnalist CNN prezent la faţa locului a relatat că ofiţerii israelienii au lovit jurnaliştii cu bastoanele şi i-a ameninţat cu armele numindu-i „mincinoşi” după ce au arătate ecusoanele de presă.

Un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene a declarat că ofiţerii au răspuns unei revolte a unor zeci de tineri palestinieni care au aruncat cu pietre în forţele de ordine.

CNN a relatat că credincioşii veniţi la rugăciune inclusiv copii au fugit speriaţi la sunetul exploziilor de grenade. Semiluna Roşie palestiniană a spus că a tratat 20 de răniţi după încleştările între palestinieni şi poliţia israeliană. Doi oameni au fost transportaţi la spital.

După anunţul armistiţiului de încetare a focului între Israel şi Hamas, intrat în vigoare la ora 02:00, pe străzile din Ierusalim şi Gaza a fost pace, palestinienii şi cetăţenii arabi ai Israelului  ieşind să sărbătorească încheierea ostilităţilor.

Mulţimi de oameni au fluturat steaguri palestiniene şi au lansat artificii. Sute de oameni au claxonat în semn de sărbătoare în Ierusalimul de est şi manifestări similare au avut loc şi în alte oraşe precum Umm al-Fahm din Israel dar şi Ramallah din Cisiordania.

În cele circa 11 zile de conflict, Forţele israeliene de apărare au efectuat raiduri aeriene în care au distrus infrastructură Hamas şi ceea ce au considerat a fi centre Hamas în clădiri rezidenţiale, evacuând universităţi, civili şi jurnalişti din redacţii. La rândul său Hamas a lansat peste 4.000 de rachete înspre Israel, cele mai multe dintre ele respinse de sistemul de apărare antirachetă israelian Domul de Fier.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit operaţiunile din Gaza un succes arătând vineri într-un discurs la televiziunea publică că „Hamas nu se mai poate ascunde”.

„Am lovit Hamas mai puternic decât şi-ar fi imaginat liderii săi. Am schimbat regulile jocului cu această operaţiune”, a spus Netanyahu.

Preşedintele american Joe Biden, care a fost acuzat de democraţi că nu face suficiente demersuri pe lângă premierul israelian pentru a opri raidurile aeriene, a dezvăluit în discursul prin care anunţa armistiţiul dintre Israel şi Hamas: „Am avut discuţii intensive la nivel înalt, în fiecare oră, literalmente, cu Egiptul, Autoritatea Palestiniană şi alte ţări din Orientul Mijlociu astfel încât să evităm conflictul prelungit pe care l-am văzut în anii precedenţi după izbucnirea ostilităţilor”, a spus Biden, joi.

Totodată, preşedintele american a anunţat că SUA va acorda ajutor umanitar Fâşiei Gaza, dar va colabora doar cu Autoritatea Palestiniană, şi nu cu Hamas.

Un clip filmat în cursul nopţii la moscheea Al Aqsa a surprins mulţimi de palestinieni intonând „oamenii cer înlăturarea preşedintelui” referindu-se la Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene. 

Situaţia politică palestiniană e complicată. Abbas a amânat în aprilie primele alegeri parlamentare în 15 ani, prelungind o rivalitate de lungă durată între mişcarea sa Ftah, ce guvernează Cisiordania, şi Hamas, ce administrează Gaza.

Ultimele ostilităţi armate au izbucnit după valuri de violenţe declanşate în mare parte de o acţiune în justiţie a grupurilor de colonişti evrei pentru evacuarea mai multor familii palestiniene din casele lor din cartierul vecin Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est. Anul acesta, o hotărâre judecătorească în primă instanţă care susţine afirmaţia coloniştilor a stârnit mânia palestinienilor.

 Tensiunile s-au accentuat pe fondul evacuării forţate a mai multor familii de palestinieni, coloniştii evrei revendicând terenurile din zonă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite