Noi interdicții în Afganistan. Femeile nu au voie să lucreze pentru ONG-uri naționale și internaționale

0
Publicat:

Ministerul afgan al Economiei a ordonat, printr-o scrisoare, tuturor organizaţiilor neguvernamentale (ONG) naţionale şi internaţionale să suspende locurile de muncă ale angajatelor lor până la noi ordine.

Femei în Afganistan. FOTO EPA EFE
Femei în Afganistan. FOTO EPA EFE

Motivul invocat pentru noile reguli este nerespectarea de către angajate a regulilor guvernului taliban cu privire la hijab, acoperământul de cap pe care femeile trebuie să îl poarte în public.În cazul în care vreun ONG nu respectă acest ordin, licenţa îi va fi retrasă, se arată în scrisoarea semnată de ministrul Deen Mohammad Hanif.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Abdul Rahman Habib, a confirmat pentru dpa autenticitatea scrisorii.

Marţi, Ministerul Învăţământului Superior din această ţară a interzis accesul fetelor şi femeilor la învăţământul universitar, ceea ce a stârnit un val de proteste în ţară şi în străinătate. Adolescentele au fost deja private de a merge la şcoală mai departe de clasa a şasea de la revenirea la putere a talibanilor anul trecut, scrie Agerpres.

Zeci de fete şi femei afgane, în special studente, au ieşit sâmbătă în stradă în vestul oraşului Herat pentru a protesta împotriva interdicţiei privind educaţia fetelor. Protestatarele, împărţite în grupuri mici, au scandat "educaţia este dreptul nostru" şi s-au adunat în faţa biroului guvernatorului provincial.

Forţele talibane au încercat să le disperseze folosind tunuri cu apă, bastoane şi bastoane. În înregistrările video de la faţa locului se vede cum o maşină de pompieri le stropeşte pe manifestante cu apă, care se pare că a fost amestecată cu anumite substanţe chimice. Locuitori din Kabul au semnalat o puternică prezenţă militară talibană în oraş pentru a reprima orice posibile proteste. Cel puţin o femeie a fost declarată dispărută după protestul de joi din capitală.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite