„Nepoata lui Mubarak“, o altă minoră a lui Berlu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul italian Silvio Berlusconi se află iarăşi în centrul unui scandal cu tentă sexuală în care, de data aceasta, personaje sus-puse riscă să fie acuzate de favorizarea prostituţiei. Presa din Italia relatează pe larg povestirile unei anume Ruby R., o minoră de 17 ani („foarte frumoasă", scrie „La Repubblica") de origine marocană, care ar fi fost invitată la cel puţin trei petreceri la Vila Arcore de către prim-ministrul italian.

Pentru prezenţa ei (şi nu numai), puştoaica ar fi primit cadouri costisitoare de la Berlusconi. Amănuntele picante au început să iasă la iveală încă din primăvară, când Ruby R. era anchetată pentru furt, la o secţie de poliţie din Milano. La un moment dat, în timpul interogatoriului, o angajată a intrat val-vârtej în încăpere şi le-a spus poliţiştilor să o elibereze imediat pe minoră, pentru că „este nepoata lui Mubarak". În stupoarea generală, un agent a întrebat timid: „Dar cine este Mubarak?".

„Preşedintele Egiptului", i s-a răspuns prompt. La ieşirea din secţia de poliţie, Ruby a fost aşteptată de Nicole Minetti, fost medic stomatolog al lui Berlusconi. În prezent, Minetti este anchetată pentru favorizarea prostituţiei alături de Emilio Fede, director al emisiunii de ştiri TG4 de pe canalul Rete 4 aparţinând grupului Mediaset, şi de Dario „Lele" Mora, un cunoscut impresar al vip-urilor artistice.

„Bunga-bunga" de la Gaddafi

Frumoasa marocană le-a mai povestit anchetatorilor cum decurgeau cinele la Vila Arcore la care, de fiecare dată, luau parte cel puţin 20 de femei. Foarte apreciat era jocul numit „bunga-bunga", prin care „Il Cavaliere" îşi invita câteva musafire la „un desert erotic". Acest joc ar fi fost „importat" din Libia, de la „amicul Gaddafi", care agreează acest „ritual al haremului său african"...

"Silvio mi-a spus că a învăţat bunga-bunga de la Gaddafi."
Ruby R.protejata premierului italian

GALERIE FOTO pe adevarul.it

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite