Momentul în care un teren de fotbal din Israel a fost lovit de o rachetă: „Este răul pur”. Printre morți sunt și copii VIDEO
0O rachetă lansată de gruparea libaneză Hezbollah a lovit un teren de fotbal. Printre cei 12 morți sunt și copii.

Racheta trasă de gruparea Hezbollah, după cum spun autoritățile israeliană, a lovit satul Majdal Shams, locuit de druzi.
Pe terenul de fotbal se aflau mulţi copii care jucau fotbal.
„Jucau fotbal, au auzit sirenele şi au fugit să se adăpostească (...) ar fi trebuit să le ia cam 15 secunde. Dar n-au putut ajunge în adăpost, deoarece racheta a lovit între teren şi adăpost”, a relatat un martor ocular, potrivit Reuters.
Autorităţile israeliene au anunţat că atacul cu rachetă asupra unui teren de fotbal din zona Înălţimilor Golan, ocupate de Israel, a ucis sâmbătă 12 oameni, printre care şi copii.
”Hezbollah a țintit copii israelieni care jucau fotbal . Este răul pur. Israelul are tot dreptul să îi termine odată pentru totdeauna. Lumea trebuie să se trezească și să vadă că cei din Hezbollah niște monștri”, se arată în mesajul care însoțește filmarea.
În afară de morţi, serviciile de ambulanţă au informat că există şi 13 răniţi.
Un medic a declarat că echipele de prim-ajutor au găsit „o scenă îngrozitoare”, cu victime pe gazon.