Miza referendumului din insulele Falkland: redevenţe petroliere în valoare de 167 de miliarde de dolari
0
Cele câteva mii de locuitori ai insulelor Falkland, arhipelag situat în Atlanticul de Sud, sunt chemaţi duminică şi luni la referendum ca să decidă dacă vor să rămână teritoriu britanic de peste mări. Miza acestor alegeri cerute insistent de Argentina, ţara care doreşte controlul asupra arhipelagului, nu este de natură politică, ci mai degrabă o chestiune financiară.
La referendum vor participa peste 1.600 de locuitori ai insulei din totalul de aproximativ 2.900. Plebiscitul vine după ce Argentina a făcut mai multe presiuni şi a revendicat insulele Malvine, aşa cum sunt denumite de sud-americani.
Micuţa comunitate va vota într-o majoritate covârşitoare să rămână teritoriu britanic, scriu cei de la BBC, care au intervievat câţiva locuitori. „Fără nicio urmă de îndoială, va fi un „DA” hotărât”, a spus un locuitor al insulelor referitor la întrebarea de la referendum. „Acestea sunt insulele noastre, asta e casa noastră şi cred că restul lumii trebuie să ne audă şi să ne vadă aşa cum suntem”, a continuat acesta.
Însă de ce e atât de pornită Cristina Kirchner să revendice micuţul arhipelag şi de ce britanicii nu se lasă cu una, cu două? Motivul este unul strict economic. În urmă cu trei ani, relaţiile diplomatice argentineno-britanice s-au răcit brusc, după ce s-a descoperit că în preajma arhipelagului se află resurse naturale extrem de valoroase. Mai exact, mult „aur negru”. Petrol în valoare de 167 de miliarde de dolari, susţin cei de la CNBC.
În jurul insulelor se află aproximativ 60 de miliarde de barili de petrol, ceea ce înseamnă 167 de miliarde de dolari din redevenţe şi impozite pentru guvernul arhipelagului Falkland, care va primi, de asemenea, şi 26% din profitul companiilor care forează şi redevenţe în valoare de 9% pentru fiecare baril vândut, potrivit Edison Investment Research.
Britanicii ar avea de câştigat de pe urma redevenţelor primite de guvernul local, fiindcă autorităţile de pe arhipelag au declarat că vor începe să plătească pentru propria apărare imediat ce vor primi bani din exploatarea petrolului. Pe insulă se află 1.500 de militari britanici, plătiţi de guvernul de la Londra.
Argentina, pe cealaltă parte, a anunţat deja că votul este ilegal şi că referendumul este „doar un exerciţiu de PR”. Ţara sud-americană, care este tot mai dependentă de importul de petrol, doreşte bogăţiile naturale ale insulelor Falkland, mai scrie CNBC.
Analiştii spun că, dacă lucrurile nu se vor schimba în favoarea ei, Argentina va bloca exploatarea petrolului din arhipelag, impunând sancţiuni companiilor implicate în comercializarea „aurului negru”. De exemplu, ar putea sancţiona banca Barclays ( entitate britanică) din Argentina fiindcă finanţează companii implicate în exploatarea petrolieră din Falkland.
Orice navă cu emblema insulelor Falkland nu poate debarca în niciun port argentinean, iar acum partenerii sud-americani ai Argentinei au început să aplice aceeaşi „pedeapsă“. Tot acest blocaj îngreunează operaţiunile privind exploatarea şi comercializarea petrolului.
În 1982 a avut loc Războiul Malvinelor. După invadarea acestora de către Argentina şi riposta armatei britanice, cele două luni de conflicte armate s-au încheiat cu retragerea trupelor argentiniene. După război insula a cunoscut o dezvoltare importantă a activităţilor de turism şi pescuit, fiind actualmente independentă din punct de vedere economic (neprimind subvenţii din partea guvernului britanic). Cetăţenii insulelor sunt cetăţeni britanici.