Mercenarii lui Putin, pe cale să se implanteze în Mali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mercenari Wagner FOTO The Sun
Mercenari Wagner FOTO The Sun

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a confirmat sâmbătă că mercenarii din grupul Wagner sunt pe cale să se implanteze în Mali.

Potrivit lui Lavrov, Wagner a fost contactată de junta aflată la putere în Mali în contextul reducerii trupelor franceze în această ţară din vestul Africii.

„Au contactat o companie militară privată din Rusia. După câte înţeleg, (s-a produs, n. red.) în contextul în care Franţa intenţionează să îşi reducă semnificativ contingentul militar acolo”, a declarat şeful diplomaţiei ruse în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în marja sesiunii Adunării Generale a ONU, la New York.


Serghei Lavrov nu a menţionat în mod specific numele Wagner, cunoscut ca fiind o companie care îşi extinde prezenţa în funcţie de interesele Kremlinului.

Informaţiile cu privire la o posibilă instalare a mercenarilor Wagner în Mali au provocat îngrijorări în marile capitale ale UE, în condiţiile în care acolo se află militari UE responsabili de menţinerea păcii.

Premierul malian Choguel Kokalla Maiga a recunoscut la rândul său legăturile dintre guvernul său şi Wagner, acuzând Franţa că „i-a lăsat în aer” ţra din prin decizia de a retrage forţa Barkhane.

„Noua situaţie creată prin încheierea (activităţii, n. red.) Barkhane, care a pus Mali în faţa faptului împlinit şi a lăsat-o în aer, ne împinge să explorăm căi şi mijloace de a asigura mai bine securitatea într-o manieră autonomă cu alţi parteneri”, a declarat premierul malian la tribuna Adunării Generale a ONU.

„Anunţul unilateral de retragere şi transformare a Barkhane nu a ţinut cont de legătura tripartită care ne leagă”, a adăugat el, referindu-s ela ONU, Mali şi Franţa. „Mali regretă că principiul consultării şi al concertării, care trebuie să fie regula între parteneri privilegiaţi, nu a fost respectat înaintea deciziei”, a insistat Choguel Kokalla Maiga.

Parisul şi Berlinul au avertizat deja că instalarea Wagner în Mali, oficial pentru instruirea forţelor armate şi asigurarea protecţiei noilor lideri ai acestei ţări, ar urma să pună în discuţie angajamentul lor militar acolo.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a transmis la rândul său că prezenţa Wagner în Mali va afecta grav relaţiile dintre Bruxelles şi Bamako.

„Ştim cum se comportă acest grup în diferite părţi ale lumii”, a continuat şeful diplomaţiei europene, referindu-se la abuzurile comise de Wagner în ţările în care s-a implicat, în special în Republica Centrafricană.

Miercuri, Estonia a avertizat că îşi va retrage soldaţii din Mali dacă junta aflată la putere la Bamako va decide să coopereze cu Wagner.

Marcenarii Wagner „s-au ilustrat în trecut - în Siria, în Republica Centrafricană - cu multe abuzuri, jafuri, încălcări de toate genurile şi nu pot corespunde niciunei soluţii. În Republica Centrafricană, asta (implicarea Wagner, n. red.) a provocat o deteriorare a situaţiei de securitate”, a semnalat recent ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian.

Wagner desfăşoară operaţiuni obscure în mai multe ţări instabile, furnizând în special mercenari pentru liderii lor autoritari. Compania, acuzată de crime de război de ONU, ar aparţine lui Evgheni Prigojin, un fost puşcăriaş cunoscut ca „Bucătarul lui Putin”. Prigojin se află pe lista de sancţiuni a SUA din cauza activităţilor sale maligne, fiind găsit implicat în tentative de amestec în scrutinul prezidenţial american din 2016 prin intermediul fabricii sale de troli de la Sankt Petersburg, care, la fel ca Wagner, acţionează în interesele Kremlinului.

Mali este condus în prezent de o juntă militară aflată sub aripa colonelului Assimi Goïta. Assimi Goïta, născut în 1983, a preluat puterea la 24 mai anul acesta, după ce anturajul său l-a arestat pe ofiţerul Bah Ndiaw. Acesta din urmă venise la putere în urma unei lovituri de stat duse în august 2020 împotriva preşedintelui Ibrahim Boubacar Keita.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite