Jurnaliştii din Turcia se alătură protestelor: „Erdogan vrea distrugerea democraţiei, dar nu vom permite asta“
0Manifestaţiile împotriva Guvernului turc continuă, după ce jurnaliştii şi artiştii s-au alăturat mişcării. Ei denunţă violenţele împotriva ziariştilor, dar şi cenzura presei din ţară.
Gokhan Bicici este un jurnalist care a fost arestat pe 16 iunie, în timp ce făcea un reportaj despre protestele din Istanbul. Un videoclip care înfăţişa momentul reţinerii sale a circulat rapid în mediul online, protagoniştii fiind jurnalistul şi patru ofiţeri care îl târau, în timp ce îl loveau sistematic.
Bicici a lucrat pentru televiziunea privată IMC-TV, timp de patru ani. Este unul dintre numeroşii jurnalişti care au participat la recentele manifestaţii împotriva cenzurii din presă şi a violenţei forţelor de ordine. Sute de oameni au apărut la ultimele demonstraţii de vineri, 12 iulie, după ce au fost mobilizaţi cu ajutorul reţelelor sociale.
Activiştii ţipau: „E doar începutul, lupta merge mai departe!“ şi „AKP, jos mâinile de pe presă“, referindu-se la partidul aflat la conducerea ţării.
Jurnalistul Bicici nu are o legitimaţie de presă şi a declarat pentru „Deutsche Welle“, care prezintă situaţia într-un articol publicat pe site, că din această cauză a şi fost arestat.
„E o legitimaţie galbenă, primită de la stat. Dar cei mai mulţi oameni nu primesc aşa ceva“, a mai spus el.
Din acest motiv, Guvernul poate ţine socoteala jurnaliştilor care sunt arestaţi, explică Bicici.
„Ne vom organiza ca să luptăm împotriva acestui fenomen“, mai spune el, adăugând că protestele de vineri reprezintă un nou început.
Bicici îşi aminteşte că a încercat să opună rezistenţă atunci când un poliţist a a vrut să îi ia telefonul.
„Apoi a apărut un alt ofiţer şi practic a spus: «du-l în clădire şi ai grijă de el». Am simţit că viaţa îmi este pusă în pericol, deoarece au mai fost jurnalişti turci ucişi în acest fel“.
Bicici a auzit alţi colegi povestind că au fost răniţi de către poliţişti. În cazul lui, a durat şapte ore până să ajungă la secţia de poliţie, după ce a fost arestat şi subliniază că un astfel de tratament nu este ieşit din comun în Turcia.
Bedri Baykham este un alt manifestant împotriva cenzurii. Este şi un artist binecunoscut, preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Turci şi jurnalist la ziarul „Cumhuriyet“.
„Ameninţarea artiştilor, cenzura, toţi oamenii închişi – când vine vorba de astfel de lucruri, Turcia este aproape prima din lume“, a declarat Baykam, într-un interviu pentru „Deutsche Welle“.
Ar vrea să transmită mai ales Germaniei că premierul Erdogan nu a adus democraţia în Turcia.
„Încearcă să distrugă democraţia“, mai spune el, „iar noi nu vom permite să se întâmple asta“.