Imaginea lui Sarkozy, retuşată de "Paris Match"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămânalul, al cărui patron este prietenul lui Nicolas Sarkozy, a eliminat celulita prezidenţială din fotografia de vacanţă Atitudinea pro-Sarkozy a mass-mediei pariziene a atins

Săptămânalul, al cărui patron este prietenul lui Nicolas Sarkozy, a eliminat celulita prezidenţială din fotografia de vacanţă

Atitudinea pro-Sarkozy a mass-mediei pariziene a atins culmile ridicolului. Săptămânalul "Paris Match" a eliminat ceea ce francezii numesc "poignees d'amour" (celulita din jurul taliei) din fotografia de vacanţă a lui Nicolas Sarkozy, pentru a face silueta preşedintelui mai atractivă.

Descoperirea, făcută de săptămânalul "L'Express", i-a amuzat ieri pe francezi, chiar în cea de-a o suta zi bifată de Sarkozy în fotoliul de la Palatul Elysee.

Fotografia, aparţinând Reuters, datează de la începutul lui august, din timpul vacanţei în SUA a preşedintelui francez. Sarkozy este înfăţişat la bustul gol, într-o canoe, pe lacul Winnipesaukee din New Hampshire, împreună cu fiul său cel mic, Louis. Poza retuşată a apărut în ediţia din 9 august a "Paris Match", împreună cu un articol amplu despre vacanţa şefului de stat. Retuşul este "tabu" în deontologia jurnalistică.

Chiar dacă talia lui Sarkozy nu este problemă de stat, gestul "Paris Match" spune mult despre obsesia taberei lui Nicolas Sarkozy de a controla strict imaginea publică. "Poziţia sa în barcă exagera protuberanţele. Am mărit luminozitatea pentru a reduce acest efect, însă corecţia a fost exagerată în versiunea printată", a declarat, pentru "L'Express", o sursă de la "Paris Match".

Amuzamentul a depăşit graniţele Franţei. Contactat de BBC, "Paris Match" a refuzat să comenteze gestul. "The Times" scrie că pe vremuri sloganul publicitar al "Paris Match" era "Le Poids des mots, le choc des photos" ("Greutatea cuvintelor, impactul imaginii"). "De data aceasta s-a considerat probabil că imaginea era cea care avea prea multă greutate şi au mai eliminat din ea", comentează ziarul britanic.

Preşedinţia franceză a negat ieri orice implicare în retuşarea "liniei" taliei lui Nicolas Sarkozy, subliniind că echipa preşedintelui se ocupă numai de "linia" sa politică. "Nu a existat nicio instrucţiune, de nici un fel de la Elysee", a declarat purtăto-rul de cuvânt al preşedinţiei, David Martinon.

Oficiosul francez, botezat "Paris Pravda"

Celebrul săptămânal "Paris Match", care mixează subiecte de viaţă mondenă cu subiecte serioase de politică sau afaceri, şi-a câştigat renumele tocmai prin calitatea imaginilor. Publicaţia este controlată de către Arnaud Lagardère, un miliardar cu afaceri în mass-media şi în domeniul apărării, care afirmă, de câte ori are ocazia, că preşedintele este "fratele" său. Recent, săptămânalul a fost botezat de francezi "Paris Pravda", prin analogie cu oficiosul Kremlinului, din cauza faptului că îl flatează constant pe Sarkozy.

Anul trecut, Lagardère l-a concediat pe editorul-şef de la "Paris Match", Alain Genestar, după ce acesta a publicat pe copertă o poză a soţiei lui Sarkozy, Cecilia, împreună cu amantul ei. În timpul alegerilor din acest an, revista a blocat ştirea despre abţinerea de la vot a primei doamne, în turul al doilea de scrutin.

"Super-Sarko este vanitos, obsedat de sine şi crud"

"Super-Sarko este vanitos, obsedat de sine şi crud, dar are şi o parte vulnerabilă, copilăroasă şi o încredere absolută în judecata proprie", scrie Yasmina Reza, autoarea cărţii "L'Aube, le Soir ou la Nuit" ("Dimineaţa, seara sau noaptea"), care apare astăzi la Paris.

Cartea realizează un portret al lui Nicolas Sarkozy, în timpul ascensiunii la putere, şi este de aşteptat să provoace senzaţie prin disecarea personalităţii napoleonice a preşedintelui francez. Sarkozy a invitat-o pe Reza să îl însoţească aproape permanent din septembrie anul trecut şi până la instalarea sa în fotoliul prezidenţial, în mai anul curent.

Criticii spun că autoarea nu îl menajează. Cartea confirmă ceea ce francezii ştiau deja sau suspectau: preşedintele lor este hiperactiv, mereu nerăbdător, sfidător şi sentimental. Se preface interesat în toate apariţiile publice chiar dacă, uneori, se plictiseşte îngrozitor.

Când îşi iese din fire, are obiceiul să îşi gratuleze colaboratorii cu apelativul "idioţi", iar în timpul campaniei electorale, Sarkozy a numit-o pe contracandidata sa, Segolene Royal "une pauvre conne" ("o biată vacă stupidă"), care "nu este în stare să gândească rezonabil".

Reza insistă asupra staturii mici a lui Sarkozy, care "îl face invizibil în mijlocul unei mulţimi". "Am impresia că este un băieţel", scrie ea. "Adesea mă izbeşte felul copilăresc de a se purta. Zâmbeşte timid, lăudându-se cu cadourile primite". Scriitoarea vorbeşte despre încântarea cu care Sarkozy arăta tuturora ceasul său Rolex sau cum, în euforia ce a precedat accederea la preşedinţie, şi-a exprimat încântarea în legătură cu viitoarele reşedinţe.

"Voi avea un palat la Paris, un castel la Rambouillet şi un fort la Bregancon. Asta-i viaţa!", a exclamat Sarkozy.
Cartea relevă faptul că preşedintele Franţei este extrem de încântat de prietenia pe care i-o arată starurile showbizului, cum ar fi Johnny Hallyday, veteranul rockului francez.

Reza observă ceea ce a nu a observat până acum niciun jurnalist francez: Sarkozy şchiopătează uşor. Cartea apare într-un tiraj iniţial de 100.000 de exemplare. Criticii spun că va fi un best-seller şi că ar putea câştiga marele premiu literar al Franţei, "Goncourt Prix".

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite