Google şi-a modificat logo-ul cu ocazia "Zilei Pământului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google, cel mai accesat motor de căutare din lume, şi-a făcut un obicei din a-şi modifica logo-ul în funcţie de evenimentele importante din anumite perioade. Joi, 22 aprilie, a venit rândul ca "Ziua Pământului" să primeasca lauri din partea Google.

Astfel, joi, pagina de start a Google şi-a schimbat “faţa” pentru a celebra "Ziua Pământului" şi a ales să-şi înlocuiască logo-ul de pe pagina de start cu o mini-poză în care sunt prezentaţi nişte arbori. În fotografie se mai pot vedea zburând păsări, iar soarele îşi face loc printre crengile copacilor.

Mai citiţi şi;

Se vor adapta editurile noastre la e-reader?

Ziua Pământului, celebrată cu imagini ale bistriţeanului care a pedalat prin capitalele danubiene

În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului, ziua când s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Această mişcare s-a născut în SUA într-o perioadă cînd au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbuşirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenti împotriva războiului din Cambodgia, ”Masacrul din 4 mai”, apariţia fibrelor optice, succesul melodiei “Bridge over Troubled Water”, ultimul album al formaţiei Beatles, moartea lui Jimmy Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea oraşului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze şi fum, considerată ”semn al prosperităţii”. Despre mediul înconjurător a început să se vorbească din ce în ce mai des.

Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată faţă de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetăţeni americani, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri. După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite