FOTO VIDEO Opt morţi şi zeci de răniţi într-un oraş turc, situat la graniţa cu Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte zeci au fost rănite într-un atentat cu maşină-capcană, într-un oraş din sud-vestul Turciei. Deşi atacul nu a fost încă revendicat, autorităţile locale acuză rebelii kurzi din regiune pentru comiterea lui.

O maşină-capcană a explodat, luni seară, în oraşul Gaziantep situat în sud-vestul Turciei. Mai multe autoturisme au luat foc, iar opt persoane au murit în urma deflagraţiei. Alţi peste 50 de oameni au fost răniţi.

Puternica explozie s-a produs la puţin timp după ora 17.00 GMT (20.00, ora României), la câţiva zeci de metri faţă de comisariatul de poliţie din acest oraş,potrivit oficialului citat de postul de ştiri NTV.

„Din păcate, am pierdut opt cetăţeni şi aproape 60 de oameni primesc, în prezent, îngrijiri medicale în mai multe spitale din localitate”, a declarat guvernatorul oraşului, Erdal Ata. Potrivit corespondentului Al Jazeera, prezent la locul incidentului, bilanţul victimelor ar putea creşte.

Până în prezent, atacul nu a fost revendicat. „Poliţia a anunţat că are în posesie înregistrările camerelor de luat vederi din zona în care a avut loc atacul, care arată un om fugind de lângă maşina-capcană cu doar câteva momente înainte de explozie. Anchetatorii investighează cazul”, a adăugat corespondentul Al Jazeera.

Militanţii kurzi din regiune sunt cei consideraţi responsabili de atentat, potrivit unei surse Reuters. Sud-estul Turciei, unde populaţia este majoritară kurdă, este o zonă de acţiune a rebelilor kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

PKK, învinuit de către autorităţile locale pentru acest atentat sângeros în cea de a doua zi a sărbatorii musulmane Aid al-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului, este considerat drept o organizaţie teroristă de mai multe ţări.

Autorităţile din capitala Ankara au demarat mai multe ofensive împotriva kurzilor din cadrul PKK. Cel puţin 115 militari au fost ucişi, de la lansarea ofensivei pe 23 iulie 2012, în timpul mai multor atacuri săvârşite de membri PKK, potrivit oficialilor turci.

Localitatea Gaziantep este situată în apropierea graniţei cu Siria, unde Turcia a deschis un centru de ajutor unde primeşte refugiaţi sirieni care fug din ţara de origine, măcinată de războiul civil împotriva preşedintelui Bashar al-Assad. Iniţial, Ankara a avut relaţii bune cu administraţia Al-Assad de la Damasc, dar acestea s-au deteriorat după iscarea revoltelor populare în martie anul trecut.

Turcia bănuieşte mişcarea kurdă siriană, organizată în Partidul Uniunii Democratice (PYD), că ar avea legăruri cu PKK, informează Reuters. Analiştii turci au atras atenţia că liderul Bashar al-Assad a permis membrilor PYD să preia controlul asupra mai multor oraşe din nordul Siriei pentru a preveni alăturarea populaţiei din zonele respective Armatei pentru Eliberarea Siriei, organizaţie de rebeli care luptă pentru destiturirea preşedintelui şi a regimului său.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite