Fostul preşedinte al statului Mali, Ibrahim Boubacar Keita, a murit la vârsta de 76 de ani
0Fostul preşedinte al statlului Mali, Ibrahim Boubacar Keita, care a fost la putere între 2013 şi 2020, a murit duminică la domiciliul său din Bamako, la vârsta de 76 de ani, relatează AFP, citând un membru al familiei.
"Preşedintele IBK a murit în această dimineaţă, la ora 09.00 (GMT şi locală), la domiciliul său din Bamako", a declarat pentru AFP un membru al familiei, conform Agerpres.
Această informaţie a fost confirmată de mai mulţi membri ai familiei sale şi de anturajul său. Ibrahim Boubacar Keita, ales preşedinte al Mali în septembrie 2013, a fost înlăturat de la putere de militari în august 2020.
Cauza decesului nu a fost precizată.
Mali, deja afectat de o gravă criză de securitate şi politică după declanşarea unor insurecţii pentru obţinerea independenţei şi respectiv jihadistă în 2012, se confruntă de o săptămână şi cu puternice sancţiuni din partea CEDEAO (Comunitatea economică a statelor vest-africane).
Keita, care avea o orientare de stânga, a avut o ascensiune fulgerătoare în mandatul lui Alpha Oumar Konaré, primul preşedinte (1992-2000) din era democratică a Mali. El a fost prim-ministru între 1994 şi 2000.
Candidat fără succes în alegerile prezidenţiale din 2002, el şi-a luat revanşa ajungând în Palatul Koulouba, sediul preşedinţiei maliene de la Bamako, în 2013. El a fost reales în 2018 în faţa lui Soumaila Cissé, pe atunci lider al opoziţiei care a murit în decembrie 2020 de COVID-19.
Lovitura de stat care l-a înlăturat de la putere pe Keita în august 2020 a fost urmată de o a doua, în mai 2021. Junta condusă de colonelul Assimi Goita şi-a anunţat intenţia de a conduce ţara timp de mai mulţi ani, deşi anterior se angajase să organizeze pe 27 februarie alegeri prezidenţiale şi legislative pentru a permite revenirea civililor la putere.